În Marga, din Caraș-Severin, la alegerile locale au votat sub 500 de cetățeni. Puțin peste 300 de voturi au ales primarul.
Nicolae Beg, din partea PSD, este noul primar din Marga, Caraș-Severin, cu 320 de voturi, respectiv 67,23% din voturi. A avut un singur contracandidat, din partea PNL, care a obținut 156 de voturi - 32,77%.
Rezultate alegeri locale 2025 Marga, Caraș Severin
Aparent, pare că vorbim despre o localitate mică, unde politic nu se joacă. Realitatea din teritoriu ne arată contrariul. Cele 476 de voturi din Marga reprezintă o prezență de 56%. În Marga, nu a fost liniște. Votul, între cei doi contracandidați, s-a jucat.
Presa locală scrie despre revenirea în forță a lui Nicolae Beg la Primărie, edil cu trei mandate, care se pare că a supărat comunitatea prin episodul candidaturii sale la Oțelul Roșu. Se spunea că ”mărganii” ar putea ezita să îl mai sprijine, dar, iată, se pare că Beg le-a recâștigat încrederea.
Nicolae Beg a mai fost primar al comunei Marga, însă a renunțat la funcție pentru a candida la fotoliul de primar al orașului Oțelu Roșu, la alegerile parțiale din 4 mai, pe care însă le-a pierdut.
Acum, după victoria din Marga, Nicolae Beg a declarat: ”Vreau să mulțumesc locuitorilor comunei pentru încrederea acordată. Este o dovadă că tot ceea ce am făcut până acum în comună este ceea ce și-au dorit locuitorii, iar în anii ce vor urma voi continua să fiu un primar pentru ei și pentru dezvoltarea în continuare a localității Marga. Mulțumesc de asemenea președintelui PSD Caraș-Severin Silviu Hurduzeu pentru susținerea sa și a familiei social democrate”.
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin și lider al PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a transmis, după victoria lui Nicolae Beg:
”Pomul se cunoaște după roade, omul după fapte.
Candidatul PSD, Nicolae Beg, este noul primar al comunei Marga. O victorie categorică a celui mai gospodar edil pe care comuna l-a avut și, iată, îl are din nou.
Bine ai revenit acasă, Lăiță! Mă bucur pentru tine și pentru cetățenii comunei tale”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News