Profesorul Alin Ciupală, de la Facultatea de Istorie a Universității din București, explică într-un interviu acordat DCNews, cum a evoluat fenomenul terorist în Europa și în România.
-Terorismul poate fi asociat conflictelor asimetrice din lumea postbelică?
-Fenomenul terorismului nu a apărut în zilele noastre. Rădăcinile se află în secolul XIX. Până la Primul Război Mondial se produc atentate în toată Europa, dar există diferențe majore față de ceea ce se întâmplă în prezent.
Mișcare anarhistă, o mișcare politică de tip terorist, a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX și încerca răsturnarea prin violență a regimurilor politice din Europa. Cele mai puternice forțe anarhiste se manifestau în Rusia sub forma unor grupuri nihiliste care organizau atentate împotriva țarului și a familiei imperiale. Alexandru al II-lea cade victimă unui atentat, după ce supraviețuise altora. Aruncarea în aer a Palatului de Iarnă, din Sankt Petersburg, face 200 de victime. Președintele Franței Francois, Sadi Carnot, moare într-un atentat, la fel regele Portugaliei, Carlos I de Braganca, regele Italiei, Umberto I, și împărăteasa Elisabeta a Imperiului Austro-Ungar, pentru a da doar câteva exemple.
-Care era scopul atentatelor, în România?
- În România nu au fost atentate anarhiste. S-au produs două atacuri împotriva lui Ion C. Brătianu, dar au fost puse în operă de indivizi izolați care erau în dezacord politic cu Brătianu iar anchetele nu au putut descoperi comploturi, așa cum acuza presa liberală. Atentatul organizat de NKVD la București în 1920 nu a reușit distrugerea Senatului, în sediul căruia s-a produs, dar a făcut victime, doi parlamentari și Ministrul Justiției din acel moment. Prin astfel de acțiuni, Rusia sovietică dorea să destabilizeze România. Decapitarea elitelor politice ar fi creat un vid de putere și o instabilitate cu efecte imprevizibile. Să nu uităm că URSS avea graniță cu România, pe Nistru, și ne considera o putere inamică. În plus, puterea sovietică dorea dezmembrarea României și recâștigarea Basarabiei.
-Care sunt diferențele între mișcarea anarhistă și cea teroristă, din prezent?
-Țintele sunt diferite. Acum 200 de ani, erau atacate elitele, liderii, acum au devenit ținte oamenii obișnuiți. Motivul: trăim într-o lume în care sistemul democratic e bazat pe voința cetățeanului. Rolul atentatelor este, astăzi, de a provoca panică, de a inspira teamă, astfel încât omul obișnuit să-și schimbe viața și opțiunile exprimate prin vot. În trecut, contau în primul rând liderii, mai puțin cetățeanul.
-Au reușit?
-Până astăzi, nu. Cetățenii nu au renunțat la opțiunile fundamentale, partidele nu și-au schimbat programele politice, nu s-a negociat cu teroriștii. IRA, care a organizat sute de atentate în Irlanda de Nord, nu a câștigat. Grupările armate din Palestina au obținut mai puțin sprijin decât mișcările politice și cele cetățenești. Dimpotrivă, atentatele au rolul de a genera solidaritate, acesta fiind unul dintre motivele pentru care își vor pierde din rolul politic. Este adevărat, au apărut legi care întăresc supravegherea cetățenilor, se pune întrebarea până unde poți împinge controlul, dar în ceea ce privește deciziile fundamentale, aceste acte teroriste nu au avut rezultate.
-Cum de nu s-a răspândit mișcarea nihilistă din Rusia în România?
-Nu au existat forțe naționale nihiliste, pe de o parte, pe de alta, instituțiile statului român au acționat preventiv. Trebuie spus însă că unii dintre membri mișcării socialiste, în special, s-au refugiat din Rusia în România deoarece puteau beneficia de dreptul la azil politic. Doar două state europene acordau în epocă drept de azil politic: Elveția și România lui Carol I. Nihiliștii care fug din Rusia aleg, însă, Elveția deoarece România era prea aproape. Poliția țaristă organiza răpirea nihiliștilor din Elveția și ducerea lor în Rusia unde erau judecați, exilați în Siberia sau executați. Totuși, după valul de atentate din Europa, Carol I devine preocupat de pericolul anarhist și înființează Siguranța Statului. Prima misiune a acestui serviciu era protecția regelui și a familiei regale. Un fel de Secret Service.
-Când a început să se ocupe de spionaj?
-În preajma Primului Război Mondial, Siguranța și-a lărgit atribuțiile. După ce URSS începe să organizeze atentate și sabotaje în România, Siguranța Statului are ca principal adversar NKVD-ul, precursorul KGB-ului. După 1946, agenții ruși sunt trimiși să organizeze și să conducă Securitatea. Emil Bodnăraș vine direct de la Moscova. Alexandru Dobrogeanu Gherea, fiul cunoscutului critic Constantin Dobrogeanu-Gherea, fusese și el racolat și antrenat ca agent în perioada interbelică. Sau mult mai cunoscutul Cristian Racovsky. În anii 50, cei mai mulți ofițeri de Securitate sunt agenții Moscovei.
-Cum s-a produs desprinderea?
-Când URSS și-a dat seama că România este suficient de sigură, de apropiată, politic și economic, încât să nu încerce părăsirea ”lagărului comunist”, a permis naționaliștilor din Partidul Comunist să epureze structurile de putere. În fond, Uniunea Sovietică era interesată ca România să rămână fidelă modelului de tip sovietic, ceea ce s-a și întâmplat. În România nu au existat mișcări de liberalizare a regimului comunist din interior, așa cum s-a întâmplat în Ungaria sau Cehoslovacia. După părerea mea, teoria independenței României față de URSS este o teorie falsă deoarece țara noastră era dependentă în totalitate de sovietici în primul rând din punct de vedere economic. Mărfurile românești de slabă calitate nu se vindeau decât în Uniunea Sovietică în schimbul resurselor energetice, cărbune, minereu de fier, energie electrică și chiar petrol.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
