M-am uitat în jur în ultimele luni. Şi mi-am dat seama că inflaţia doare. Că, de multe ori, coşul gol e mai "greu" decât cel plin ochi. Mi-am aşezat privirea peste benzi rulante care duc spre casa de marcat şi am realizat că n-am mai văzut aşa de multe cartoane de 30 cu ouă, nici sticle cu ulei la 2l, nici sucuri acidulate "la sticlă de sticlă". Rar mai apare câte un bax de hârtie igienică parfumată, însă doar curajoşii cu Platinum cred că se mai înfig la aia catifelată cu parfum de piersică ori de trandafir nobil. În schimb, văd tot mai mulţi care ies din brutării cu câte-o franzelă simplă de 2 lei şi pensionari care-şi pun pe cântar şi jumătate de kilogram de cartofi.
Preţuri nebune la vremuri nebune
2022 a fost, fără doar şi poate, anul ăla care te face să-ţi iei traista-n băţ pe umăr şi să fugi în lume. Preţurile au bubuit, oamenii au sărăcit, graniţele au fumegat, guvernanţii au gafat, patronii au falimentat, miniştrii au demisionat... an cu de toate! Cu grâne scumpe şi promisiuni încălcate, cu amânări şi încălcări, cu fente şi scheme... În clar, preţul uleiului a crescut în primele şase luni din an cu 60%, produsele din morărit s-au scumpit şi ele cu 33%, pâinea, de exemplu, are un plus de 23%, legumele cu 21%, brânza cu 19%, untul cu 22%, carnea cu 19% şi tot aşa. Să nu-ţi vină să te apuci de grădinărit? De cumpărat clocitoare electrică, de făcut seră de ciuperci în balcon, de frământat pâine acasă, în bucătărie, de crescut găini pe locul de parcare din curtea casei...
Aproape că nu mi-a mai venit să fac ochii mari şi să mă mir când am văzut azi, la raft, mâncare pentru pisicuţe cu 10 lei, după ce cu o zi înainte era 8 şi cu vreo alte trei zile în urmă era... 6 lei şi un pic. Nu mai am reacţii, nu mai fac schimb de priviri cu subînţeles cu tovarăşul de shopping de lângă mine, nici măcar nu mai pufăi cum făceam înainte. Mi s-a obişnuit buzunarul cu vremurile şi-aproape că am uitat cum se mai face piaţa de 100 de lei. Cum bine zicea vecina de la parter: "Preţuri nebune la vremuri nebune, fata mea! N-am mai mâncat şi eu un unt din ăla bun de nu mai ţin minte... Da' nu iau că-i scump."
Săraci şi fuduli
Încremenesc câteodată când văd copii care cer, la casă, în octombrie, ou Kinder iar bunicile spun - "Îi scriem lu' Moşu şi îţi aduce de Crăciun!". E atât de nedrept să auzi în spatele tău, pe raionul cu băuturi: "Lasă că bei de la robinet!". România se zbate. Şi nu doar din martie, ci de câţiva ani, ca să nu zic...dintotdeauna. România lăcrimează. Şi nu din cauza lui Putin, ci... a altora care nu ştiu nici ei cum de-i mai ţin scaunele în care s-au proptit. România sângerează puţin, pe la buza de jos. Şi-a luat pumnul de la "băieţii răi" şi n-are pe nimeni să-i ţină comprese reci acolo unde... încă doare. România mai duce. Mai poate. Mai trece şi de-un an, şi de-o iarnă. România geme în surdină, aşa... să n-o audă nimeni. E prea demnă şi prea fudulă ca să se facă de râs în faţa coloşilor de la Est. Aşa cum a fost şi românul mai mereu: cu plasa pe jumătate goală, cu petec în coate, cu soba rece şi pantofii scâlciaţi, dar cu spate drept şi mers apăsat precum al nemţilor cu stomacul plin şi maşini scumpe ori al suedezilor care-şi pun în cafea argint coloidal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.
