Dan Ciachir a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre denumirile slave importate o dată cu începerea războiului din Ucraina care ar trebui transcrise fonetic:
„Transcrierea unor denumiri de obicei slave în limba română se face în mare parte greșit. Limba română este o limbă fonetică și nu scriem Cernobîl cu Ch (Chernobyl), ci scriem cu C. Avem, de asemenea, pe Sfântul Chiril al Ierusalimului, pe Sfântul Chiril al Alexandriei, mari teologi, și văzând că numele acestui blestemat patriarh rus (Chiril) este scris cu K (Kiril), îi aducem un omagiu. Trebuie revenit la ortografia fonetică. Noi scriem Mașa sau Natașa cu ș, că de aia avem diacritice. Nu trebuie să scriem cu sh. Asta e o lipsă de cultură, mai ales că Ion Luca Caragiale spunea că ziaristul trebuie să aibă cinste sufletească și cultură. Pentru a-i lumina pe alții, tu trebuie să fii luminat.
Sunt foarte multe exemple de cuvinte. Nu trebuie să scriem cu K, ci cu C, pentru că altfel se ia exact ca în grafia altor țări. O altă problemă e cea a Belarusului. Și francezii spun Bielorusia, nu Belarus. De pildă, noi scriem Hrușciov, care a fost liderul Uniunii Sovietice de la moartea lui Stalin până în 1964. Francezii și englezii scriu Khrushchev. Sunt câteva greșeli cumplite în ceea ce privește grafia engleză, care nici nu este universală. În cazul președintelui Zelenski ar trebui, de fapt, Zelinschi, cu ch în loc de k. Nimeni nu spune London și Moskva în România, ci spunem Londra și Moscova. Ne insultăm propria limbă“, a spus Dan Ciachir.
Dan Ciachir, despre moartea lui Petru Groza și anii 1950: Aveam doar șapte ani, dar am intuit că se petrecea un fapt ieșit din comun
„La sfârşitul anilor ’50 mergeam cu fata mai mare cu trei ani decât mine din curte şi cu alţi copii din vecini la toate deniile din Săptămâna Patimilor: nu am uitat prima împărtăşanie şi trecerea pe sub masă din Vinerea Mare. Biserica era copleşită de liliac şi multă vreme am asociat cuvântul Dumnezeu cu mireasma acestuia.
În ianuarie 1958, deşi nu aveam decât şapte ani, am intuit că se petrecea un fapt ieşit din comun: din difuzorul micului aparat de radio Pionier care propaga ritmuri iuţi de taraf, precedând vocea Mariei Lătăreţu, pe a Mariei Tănase ori glasul acut şi unduit al Ioanei Radu cântând În noaptea de Moş Ajun mi s-a rupt căruţa-n drum, răzbăteau acum glasuri grave de preoţi şi muzică bisericească. Murise Petru Groza, fost premier al României între anii 1945-1952 şi apoi preşedinte al Prezidiului Permanent al Marii Adunări Naţionale, neînscris în partidul comunist, dar membru în Adunarea Naţională Bisericească, a cărui ultimă dorinţă fusese o înmormântare creştinească. Gheorghiu-Dej i-a împlinit rugămintea. Cortegiul funerar, cu sobor numeros de preoţi şi cu Patriarhul Justinian în frunte, a străbătut atunci oraşul de la fostul palat regal din Calea Victoriei şi până la Cimitirul Ghencea, urmat de Gheorghiu-Dej şi de ceilalţi lideri comunişti. S-au împărţit, după datină, colaci şi batiste. O colivă cât roata carului era purtată de doi miliţieni îmbrăcaţi în uniformă. Vreme de două ceasuri pogrebania a fost transmisă în întregime la radio, iar spre sfârşitul ei se auzea la difuzor zgomotul cuielor bătute în sicriu. Avea să rămână singura slujbă bisericească transmisă la Radio Bucureşti în decursul a 41 de ani de regim comunist.
Deşi nu mai existau oficial, Paştele şi Crăciunul se prăznuiau ca altădată, în familiile din cartier, vopsindu-se ouă, frământându-se cozonaci şi pregătindu-se pasca. Între Paşti şi Înălţare, lumea se saluta cu „Hristos a înviat!”, în loc de „Bună ziua!”. După noaptea de Înviere, părinţii mei telefonau rudelor şi prietenilor, felicitându-i de Paşti şi primeau telefoane asemănătoare. Pe stradă, dar mai ales în inima cartierului, se auzeau sunete de acordeon şi de ţambal până noaptea. De Crăciun umblau colindătorii şi am mers şi eu cu ei (...)“(citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
