Soldați din Franța, Suedia și Germania vor fi desfășurați în Gronelanda într-o misiune militară europeană, parte a unui exercițiu coordonat de Danemarca.
Soldaţi francezi vor participa la o misiune militară europeană în Groenlanda alături de alte naţiuni europene, a aflat AFP miercuri de la Armata franceză, fără a alte detalii suplimentare.
Suedia şi Germania au anunţat mai devreme în cursul zilei că vor desfăşura personal militar pe această insulă arctică, râvnită de preşedintele american Donald Trump, în cadrul acestei misiuni de recunoaştere "în vederea unor eventuale contribuţii militare destinate să sprijine Danemarca în garantarea securităţii în regiune", potrivit Ministerului german al Apărării.
Ministerul german al Apărării a declarat că va desfășura în Groenlanda o echipă de recunoaștere formată din 13 soldați începând de joi, pentru exerciții care se vor desfășura până sâmbătă.
Prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, a declarat pe X că ofițerii suedezi sosesc în Groenlanda ca parte a unui grup aliat multinațional pentru a ajuta la pregătirea fazelor viitoare ale exercițiului Danemarcei, în urma unei solicitări venite de la Copenhaga.
Vicepreşedintele şi secretarul de stat al SUA, JD Vance şi Marco Rubio, precum şi miniştrii de externe ai Danemarcei şi Groenlandei, Lars Lokke Rasmussen şi Vivian Motzfeldt, au avut miercuri o reuniune la Casa Albă care a durat aproximativ 50 de minute şi care s-a concentrat asupra dorinţelor persistente ale Washingtonului de a anexa insula aflată sub autoritatea coroanei daneze.
Ulterior, Danemarca a anunţat crearea unui grup de lucru cu Statele Unite pentru a aborda 'dezacordurile' dintre ele în ce priveşte viitorul Groenlandei, după întâlnirea pe care au avut-o la Washington, în care nu au reuşit să schimbe poziţia Washingtonului.
'Am decis să formăm un grup de lucru la nivel înalt pentru a explora dacă putem găsi un teren comun', a declarat după întrevedere şeful diplomaţiei daneze, Lars Lokke Rasmussen, într-o conferinţă de presă alături de ministrul de externe groenlandez, Vivian Motzfeldt.
Rasmussen a spus că grupul se va întâlni pentru prima data 'în câteva săptămâni', şi că speră că acesta se va concentra pe 'abordarea preocupărilor de securitate ale SUA, respectând în acelaşi timp liniile roşii ale Danemarcei'.
VEZI ȘI: Danemarca își sporește prezența militară în Groenlanda, alături de aliații NATO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci