Reprezentanți ai CNA, organizațiilor de media și ai unor trusturi de presă, dar și parlamentari au dezbătut la Palatul Parlamentului recomandările din Raportul MCV privind mass media. Christian Mititelu, membru CNA și fost director BBC România, a declarat că Raportul MCV a fost făcut în mod pripit, fără o documentare corespunzătoare. Mai precis, nu reflectă principiul ascultării tuturor părților.
”Din câte știu, dl. Popescu (președinte CNA până luna trecută-n.red.) nu a fost întrebat nici de reprezentantul OSCE, nici de vreun oficial de la Bruxelles. S-a întâmplat ca în vară când oficialii europeni au aplecat urechea doar la ONG-uri și persoane în care au avut încredere”, relatează hotnews.ro. Soluția la limitarea derapajelor o reprezintă echilibrul dintre posturi publice și cele private, comerciale, consideră dl. Mititelu. Și Răzvan Popescu se arată surprins de raportul MCV, într-o oarecare măsură. CE nu a mai atras atenția acestor probleme, mai mult, după consultări cu CSM, Consiliul a modificat codul din audiovizual, astfel încât să fie reflectări corecte ale unor procese și cazuri. Popescu a declarat că nu știe dacă funcțiionarii Comisiei Europene au reflectat această modificare în Raport. Nu e nevoie de reglementări noi, spune Popescu, iar MCV nu cere măsuri sancționatorii, ci reparatorii, care sunt luate de Justiție, nu de CNA.
În schimb, Narcisa Iorga, reprezentantul președinției în CNA, a îmbrățișat teza ”linșajului” mediatic, care ar trebui rezolvat de către o instituție de reglementare. Ea a susținut că ar putea fi limitat dreptul de proprietate, referindu-se probabil la patronii de media și făcând referire la un articol din Codul Civil. Apariția CNA în Raportul MCV este rezultatul realității din România, consideră Iorga.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu