Farul Constanţa, echipa lui Gică Hagi, şi-a consolidat poziţia de lider în Superligă, după 3-1 cu Petrolul Ploieşti

Farul Constanţa, echipa lui Gică Hagi, şi-a consolidat poziţia de lider în Superligă, după 3-1 cu Petrolul Ploieşti
Farul Constanţa, echipa lui Gică Hagi, şi-a consolidat poziţia de lider în Superligă, după 3-1 cu Petrolul Ploieşti

Farul Constanţa şi-a consolidat poziţia de lider al Superligii de fotbal, după ce a învins-o pe Petrolul Ploieşti cu scorul de 3-1 (2-0), vineri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 11-a.

Echipa antrenată de Gheorghe Hagi a punctat de două ori în prima repriză, prin Denis Alibec, în min. 11, după o eroare a lui Lucian Dumitriu, şi în min. 35, cu un şut din colţul careului. Petrolul a redus din diferenţă prin veteranul Gabriel Tamaş (57), după un corner.

Farul a închis tabela prin Enes Sali (90+4), din pasa lui Denis Alibec, la capătul unui contraatac. Petrolul a încheiat meciul în zece oameni, atacantul nigerian Christian Irobiso fiind eliminat în min. 79, după ce a primit două cartonaşe galbene în decurs de câteva secunde.

Petrolul a suferit al doilea eşec consecutiv, după o serie de şapte etape fără înfrângere. Farul a bifat a treia sa victorie în deplasare în acest sezon. FC Petrolul Ploieşti - FC Farul Constanţa 1-3 (0-2), Stadion Ilie Oană - Ploieşti Au marcat: Gabriel Tamaş (57), respectiv Denis Alibec (11, 35), Enes Sali (90+4).

Cartonaş roşu: Christian Irobiso (Petrolul, 79). Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Ovidiu Artene (Vaslui); al patrulea oficial: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti) Arbitru video: Cătălin Popa (Piteşti); arbitru asistent video: Gabriel Sabin Stroe (Piteşti) Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) - CCA, Viorel Anghelinei (Galaţi) - LPF.

Citește și - Rapid - Mioveni. Adrian Mutu arată obiectivul giuleștenilor în sezonul actual de Superliga

Antrenorul formaţiei Rapid, Adrian Mutu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că probabil la anul va avea ca obiectiv câştigarea campionatului, în acest sezon ţinta fiind calificarea în play-off şi Cupa României la fotbal.

'Mă bucur că ne aflăm în această situaţie, trebuie să continuăm pentru că avem nevoie de această constanţă în rezultate bune. Am avut un eşec etapa trecută, într-un meci dificil, ciudat pentru noi. Dar am trecut peste şi mergem înainte. Trebuie să demonstrăm că avem forţă mentală. De ce trebuie să spunem că Rapidul se va lupta la campionat? Vom spune asta când vom avea ca obiectiv câştigarea campionatului, probabil la anul. Obiectivul Rapidului rămâne, aşa cum am mai spus, calificarea în play-off şi câştigarea Cupei României. Ăsta este un obiectiv mai special, ca să spun aşa, pentru că probabil toate echipele au acest obiectiv', a afirmat Adrian Mutu.

Mutu, despre meciul cu Mioveni de sâmbătă

Tehnicianul echipei giuleştene consideră că pentru a câştiga partida cu CS Mioveni, de sâmbătă, de pe teren propriu, echipa sa va trebui să muncească mult, adversarul apărându-se foarte bine de la numirea antrenorului Flavius Stoican.

'Ne aşteaptă un meci dificil, jucăm cu o echipă care se apără foarte bine, care joacă foarte bine pe contraatac. Au peste 12 contraatacuri pe meci de când a venit Flavius Stoican, deci trebuie să fim foarte concentraţi şi trebuie să muncim foarte mult pentru a câştiga acest meci. Am analizat ultimele două meciuri când au schimbat şi sistemul, au trecut la trei fundaşi centrali. Au făcut un meci bun, s-au apărat foarte bine cu Sepsi şi au reuşit să câştige până la urmă. Au pierdut într-adevăr cu U Cluj, dar au făcut un meci bun. De aceea spun că ne aşteaptă un meci în care trebuie să muncim foarte mult pentru a-i desface pentru că se vor apăra. Trebuie totodată să fim foarte concentraţi pentru a nu ne surprinde pe contraatac', a declarat Adrian Mutu. Vezi continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel