EXCLUSIV Explozia din Rahova îți arată cum cu trei lei pe zi poți obține un apartament nou

Autor: Anca Murgoci

E corect sau incorect? E realitatea. Ce s-ar fi întâmplat dacă oamenii aveau poliță de asigurare facultativă? 

Într-un sistem funcțional, cine are asigurare își revine rapid: Primește despăgubiri și poate să-și cumpere sau să-și reconstruiască locuința. Cine nu are asigurare nu este lăsat să moară, dar primește doar sprijin minim, cum ar fi cazare temporară, hrană de urgență, apoi, eventual, locuințe sociale sau adăposturi. Unii ar spune că nu mai poți avea pretenția să trăiești într-un apartament nou pe banii statului dacă nu ai făcut nimic să te protejezi preventiv.

Cât o cafea pe zi (din cea mai ieftină)

Asigurările, în realitate, nu sunt atât de scumpe pe cât cred oamenii. De pildă, pentru un apartament de 3 camere, 66 mp, construit recent, evaluat la 138.000 euro (plus 10.000 euro pentru bunuri), o poliță completă de tip „Confort Extra Max” costă aproximativ 244 EUR pe an, adică aproape 1.200 lei anual sau circa 20 de euro pe lună. În caz de daună totală, proprietarul poate primi până la 138.000 euro pentru reconstrucția locuinței și 10.000 EUR pentru bunuri. Practic, pentru mai puțin decât costul unei cafele pe zi, ai siguranța unei locuințe reînnoibile după o catastrofă.

Problema este că mulți consideră aceste sume bani aruncați, până când se întâmplă ceva. Atunci devine evident că asigurarea nu este o cheltuială inutilă, ci o plasă de siguranță financiară. Este exact ca la centura de siguranță sau vaccin, un gest preventiv care pare exagerat până în momentul în care salvează vieți sau case.

Într-o societate cu orientare de dreapta...

Într-o societate cu orientare de dreapta, în logica neoliberalismului, capitalism responsabil, principiul este următorul: Proprietarul plătește demolarea, își reconstruiește locuința, iar apoi, între timp sau după finalizarea construcției, asiguratorul (dacă are asigurare) sau persoana vinovată (dacă este identificată) suportă costurile. Așa funcționează lucrurile în capitalism, cel puțin teoretic.

Poate nu în statele puternic protecționiste, de tip „welfare state”, dar la noi, cei care au promovat neoliberalismul – partide precum USR - au tot repetat ideea că statul nu e „mama tuturor”, că fiecare trebuie să-și ia propriile măsuri. Statul se ocupă de infrastructură, apărare, școală, spital, poate ajută tinerii prin programe de tip „Prima casă” sau acordă anumite subvenții, dar nu mai e statul providenței.

Asta au transmis neoliberalii, inspirându-se din tezele lui Margaret Thatcher și, mai recent, din ideologia promovată în România după 2008. Neoliberalismul spune: Privatizarea serviciilor publice, fragmentarea lor, descentralizare, retragerea statului din economie.

Acum, paradoxul este că tot neoliberalii spun: „Asigurarea e opțională, statul să plătească”. Dar, în logica lor inițială, fiecare individ responsabil trebuia să se asigure pe cont propriu.

Dacă nu ai asigurare și refuzi să plătești o sumă anuală relativ mică pentru protecție, atunci îți asumi riscul

 Totuși, când se întâmplă o tragedie, oamenii cer ca statul să intervină masiv, deși anterior spuneau că nu au nevoie de asigurări.

În sistemul neoliberal autentic, firmele de asigurări colectează bani de la cei prudenți, îi investesc în piața de capital, pun economia în mișcare. Asta este filosofia: Capitalul circulă, iar protecția vine din inițiativa privată. Pilonul II de pensii funcționează la fel – este administrat privat. Dar când aceste sisteme ajung în criză sau pierd bani, se cere din nou intervenția statului.

Se întâmplă exact cum s-a întâmplat în criza bancară din 2008-2010: Băncile private au fost salvate de stat. Profiturile fusese private, dar pierderile au devenit publice. E același mecanism: Când lucrurile merg bine, se invocă piața liberă; Când merg prost, se cere ajutorul statului. Și cine este statul? NOI. Fiecare dintre noi plătim. Nu dă statul de la el.

„Mie nu mi s-a întâmplat niciodată nimic”

În privința reacției oamenilor față de riscuri, se observă că mulți nu își fac asigurări pentru locuințe, spunând „nu mi s-a întâmplat niciodată nimic”. Este același tip de raționament ca în cazul vaccinurilor: „Nu am făcut gripă, deci nu mă vaccinez”. Dar și centura de siguranță o porți preventiv, nu după accident.

Majoritatea românilor au o mentalitate de așteptare a ajutorului din exterior. Există un fenomen numit neajutorare învățată: Oamenii nu învață să se protejeze singuri, pentru că se bazează că, în caz de necaz, vine cineva și rezolvă. Această mentalitate este încurajată de politicieni populiști, care oferă soluții gratuite pe termen scurt pentru a câștiga voturi. Dar nimic nu e gratuit... e din banii noștri, ai tuturor.

Dacă mâine ar veni un cutremur mare, ne-ar face statul case tuturor?

Dacă mâine ar veni un cutremur mare, statul ar da corturi, mâncare de la armată, cazare temporară, dar doar pe o perioadă limitată. Cine are asigurare s-ar putea muta rapid într-o altă locuință, pentru că ar primi bani. Cine nu are asigurare ar ajunge să locuiască luni de zile în săli de sport, în corturi sau în centre temporare.

După cutremurul din 1977, mulți sinistrați au fost cazați luni întregi în condiții grele, pentru că reconstruirea a durat mult. Statul în general nu poate reface instant sute de locuințe. În cazul unei tragedii mari, nu poate salva la timp pe toată lumea.

Într-un sistem funcțional, cine are asigurare își revine rapid, primește despăgubiri și poate să-și cumpere sau să-și reconstruiască locuința

Cine nu are asigurare nu este lăsat să moară, dar primește doar sprijin minim - cazare temporară, hrană de urgență, apoi, eventual, locuințe sociale sau adăposturi. Nu mai poți avea pretenția să trăiești într-un apartament nou pe banii statului dacă nu ai făcut nimic să te protejezi preventiv.

Asigurările nu sunt atât de scumpe pe cât cred oamenii. De exemplu, pentru un apartament cu valoare de 150.000 de euro, o poliță anuală poate fi în jur de 1.000 - 1.500 de lei. În cazul unei daune totale, proprietarul ar putea primi chiar 150.000 de euro și s-ar putea muta mai repede într-o casă nouă sau chiar mai mare, în funcție de zonă. Cine asigură pentru 200.000 de euro ar putea avea chiar un upgrade față de locuința inițială.

Cine plătește despăgubirea?

Dacă este un accident individual, asigurarea plătește. Dacă există un vinovat, se ajunge în instanță. Dacă vorbim de un dezastru natural, tot polița asigurărilor intervine în limita sumei asigurate.

În lipsa asigurării, oamenii speră să intervină statul. Dar trebuie înțeles că atunci când ajutorul statului vine doar pentru urgențe, nu pentru a reconstrui totul, acest lucru schimbă radical percepția publică: Oamenii ar începe să fie mai prevăzători.

În esență, problema este mentalitatea colectivă. Mulți români așteaptă să fie salvați de stat sau de „cineva”. Modelul populist cultivă ideea că nu trebuie să te protejezi singur, pentru că întotdeauna va exista un politician dispus să-ți rezolve cazul punctual pentru a câștiga simpatie și voturi. 

Însă într-o criză majoră, precum un cutremur sau o explozie la scară mare, nici statul și nici populismul nu mai pot ajuta pe toată lumea. Atunci fiecare va realiza că prevenția personală contează.

O abordare considerată „dură” sau „cinică” de unii, dar realistă și antipopulistă, ar fi ca statul să ofere doar sprijin temporar de urgență (hrană, adăpost provizoriu), după care diferența să fie făcută de responsabilitatea individuală. Cine are asigurare își revine în câteva săptămâni. Cine nu are, locuiește o perioadă în adăposturi colective.

Oamenii ar învăța că este necesar să se protejeze preventiv. Ar înțelege că nu pot trăi toată viața pe baza unei promisiuni de la stat. S-ar stimula responsabilitatea individuală, educația financiară și gândirea pe termen lung.

Nu înseamnă să lași oamenii să moară sau să trăiască în stradă, dar nici să perpetuezi ideea că cine nu se asigură va fi iertat de consecințe. Sprijinul de bază trebuie asigurat, dar reconstrucția completă a vieții trebuie să vină din partea celor care au fost prevăzători.

Neoliberalismul autentic înseamnă asumare, nu populism. În schimb, în România s-a preluat uneori doar partea care favorizează privatizarea fără responsabilitate. De aici și confuzia: profitul este privat, dar riscul oamenilor rămâne colectiv. 

Tragediile de acest tip pot fi lecții: fie continuăm cu neajutorarea învățată, fie acceptăm că responsabilitatea personală este esențială și nu poate fi delegată permanent statului.

Și o poliță de asigurare facultativă pentru un apartament nou, mare, cu trei camere este de 1.200 lei pe an... Vă dați seama că suma este mult mai mică pentru un apartament mai mic, de două camere. Prețul este foarte mic pentru ce primiți în schimb.

Dumneavoastră ce părere aveți? Ar trebui ca statul - adică din banii dumneavoastră - să facă apartamente noi?

VEZI ȘI: Guvernul explică de ce oamenii care locuiau în blocul cu explozia din Rahova nu vor primi apartamente „la cheie”