Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Cristina Tarcea, a afirmat joi că infracţiunile de corupţie au un nivel ridicat de pericol social.
"Infracţiunile de corupţie un nivel ridicat de pericol social şi prin tradiţie, pentru că ne referim la celelalte legi anterioare, nu au făcut obiectul actelor normative de amnistiție sau graţiere", a declarat Cristina Tarcea la intrarea în CSM, întrebată de jurnalişti dacă faptele de corupţie sunt cu un grad ridicat de pericol social.
Chestionată dacă în acest moment Consiliul Superior al Magistraturii mai poate fi implicat în procesul legislativ al proiectului de lege privind graţierea, Tarcea a răspuns: "Este o dezbatere parlamentară şi, în funcţie de în modul în care cei din Parlament vor invita CSM-ul, ne vom spune punctul de vedere şi în Parlament. Graţierea este o instituţie prevăzută în Codul penal, este o instituţie care s-a aplicat rar de-a lungul timpului şi prin definiţie s-a aplicat doar infracţiunilor cu grad de pericol social redus".
Comisia juridică a exceptat, joi, de la graţiere luarea de mită, traficul de influenţă, darea de mită şi cumpărarea de influenţă, la solicitarea senatorului PNL Daniel Fenechiu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu