Dinamo Bucureşti, pas important spre promovarea în Superligă. Succes zdrobitor contra lui FC Argeş. Principalele declaraţii. Străinii de la FC Argeş, arătaţi cu degetul

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Dinamo Bucureşti a învins în stil de mare echipă pe FC Argeş în meciul tur al barajului pentru promovare/menţinere în Superligă şi a luat o opţiune importantă pentru revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc. Vezi mai jos principalele declaraţii după meci. 

Dinamo Bucureşti a surclasat-o pe FC Argeş cu scorul de 6-1 (4-0), luni seara, pe Arena Naţională, în prima manşă a barajului pentru Superliga de fotbal.

Dinamo a făcut o primă repriză de senzaţie şi a câştigat la un scor care face aproape de neconceput ratarea promovării.

Fundaşul francez Quentin Bena (15), a deschis scorul cu capul, în urma unui corner, apoi spaniolul Gorka Larrucea (24) a majorat diferenţa, profitând de mingea deviată de zid la lovitura liberă executată de Iulian Roşu. Francezul Lamine Ghezali a recuperat o minge şi i-a pasat lui Alexandru Pop (28), care a marcat spectaculos cu un lob peste portar. Lamine Ghezali a înscris al patrulea gol al lui Dinamo după o cursă spectaculoasă de la centrul terenului (40).

După pauză, FC Argeş a jucat mai agresiv şi a reuşit să reducă din diferenţă, prin fundaşul croat Mario Zebic (55), după o minge respinsă greşit de Deniz Giafer la o lovitură liberă a piteştenilor. Doar un minut mai târziu, Dinamo a refăcut ecartul de pe tabelă, Dani Iglesias (56) marcând cu un şut din afara careului, deviat de Alin Drobrosavlevici. Ghezali a înscris al şaselea gol al echipei antrenate de Ovidiu Burcă (62), după o combinaţie cu Iulian Roşu şi o cursă splendidă.

FC Argeş, care a jucat din min. 64 în zece oameni, după eliminarea congolezului Kevin Koubemba, a reuşit să îşi creeze trei ocazii bune de gol, dar Arnold Garita (18) a şutat slab în situaţie de unu la unu cu portarul Dujmovic, Cătălin Tofan (45+2) a reluat peste poartă din 5 metri, la un corner, iar Ionuţ Şerban a şutat în transversală (81), după care Zebic a reluat afară mingea revenită.

Manşa secundă va avea loc la Piteşti, pe 3 iunie, scrie Agerpres.

Andreas Calcan i-a criticat pe străinii din echipa lui FC Argeş 

”Nu vreau să spun vreo prostie, să fiu iar contestat la mine acasă, la mine în țară. Poate colegii mei străini au și ei ceva de spus. Să-i chemați și pe ei! Nu vreau să spun, să fiu iar arătat cu degetul! E o umilință, a văzut o țară întreagă! Am dat tot ce am putut, ne pare rău de suporteri, de Pitești, de club. Cel puțin mie!

Să-i chemați și pe străini să-i întrebați! S-a mai spus, poate nu așa direct. Asta e! E frustrant, numai eu știu și cu băieții români ce am făcut să ajungem aici. Asta a fost organizarea, strategia, chiar nu știu ce să vă spun. E o rușine, o umilință, e prima dată în carieră când mi se întâmplă așa ceva.

Ce s-a întâmplat în prima repriză e inexplicabil! E foarte greu! Acum, la cald, s-a terminat. Tenis! Vreau să cred, vreau să sper, am crezut ca un nebun când alții ne dădeau retrogradați de acum două luni. Nu știu ce să vă spun mai multe, întrebați străinii, staff-ul, conducerea, să spună și ei ceva”, a spus Calcan pentru Digisport.

Ahmed Bani: Aici ne era locul 

"Dacă credeam în promovare? Bineînțeles. Dacă e rezolvată? Mai este un meci, o să vedem, dar aveam încredere foarte mare în colegi și s-a văzut astăzi pe teren. (n.r. Te gândeai la scorul ăsta?) Niciodată, dar sunt foarte fericit. E incredibil.

Aici ne e locul, aici am vrut să ajungem. Dinamo e o echipă mare și are nevoie Liga 1 de Dinamo. Fără Dinamo, eu zic că nu are aceeași culoare.

Sincer, nu mă gândeam că o să ajungem aici, dar de când a venit Mister și s-au îndreptat lucrurile, eu am avut încredere că vom face o figură frumoasă.

(n.r. poate vă dă Cristi Borcea o primă după seara asta) Să dea Dumnezeu! (n.r. râde)”, a spus Ahmed Bani, după meci, conform Prosport.

Iulian Roşu: Uşor, uşor, căţeii devin câini 

”Nu știu dacă ne așteptam la acest scor. Ne gândeam la un meci dificil. Micile detalii au făcut diferența. Am câștigat o bătălie. Mă bucur că acești copii devin bărbați. Sunt mândru de echipa din care fac parte.

Pentru declarații de cancan nu este cazul, mai avem un meci. Realitatea e plăcută. Scorul te poate ridica de la sol. Nimeni nu se va hazarda. Mă bucur că mi-am făcut un cadou frumos de ziua mea.

Noi la Dinamo trăim de la zi la zi. Nu ne gândim mai departe. Nu pot să vorbesc eu de posibili investitori. Nu sunt pregătit să mă gândesc departe.

Mulțumesc suporterilor. În iarnă nu știam dacă să venim la reunire. Dacă se vor atrage sponsori, va fi bine.

Primul moment greu a fost când am început cu cinci infrângeri sezonul, apoi momentul de la reunire. Ușor-ușor, cățeii devin câini”, a spus Iulian Roșu, la finalul meciului cu FC Argeș.

Ovidiu Burcă: Un rezultat la care nu m-am gândit

”Nu aș fi crezut. Scorul e unul la care nu m-am gândit înainte de meci. Azi, toate au mers bine, am avut și puțin noroc. E o seară frumoasă, dar a trecut doar prima parte, mai avem returul. Trebuie să rămânem echilibrați, cu picioarele pe pământ.

Din exterior, lucrurile par simple. Cred că voi avea o săptămână destul de dificilă. În fotbal, succesul e cel mai greu de gestionat. Fac un apel către băieți să rămânem echilibrați, cu picioarele pe pământ, pentru că încă nu am realizat nimic.

A fost o seară frumoasă. Mă bucură că oamenii au venit alături de noi, toată lumea a plecat fericită. E lucrul cel mai important. Mai avem un retur care nu va fi deloc ușor. Au și ei orgoliu, sunt niște jucători care au CV-uri importante. La nivelul Ligii 1, sunt multe echipe care și i-ar dori. Trebuie să fim atenți.

Mă bucură faptul că oamenii vin alături de noi. Există o stare de spirit extraordinară în jurul echipei, pe care am obținut-o cu foarte multă trudă. Trebuie să rămânem ponderați, mai avem încă un pas.

A fost  un început extrem de dificil, dar nu aș vrea să tragem o concluzie acum, trebuie să mai aștept o săptămână. Una peste alta, am format o stare de spirit fără de care o echipă nu poate funcționa. M-a bucurat atitudinea lor, faptul că joacă din ce în ce mai dezinvolți, cu din ce în ce mai mult curaj. Sunt lucruri pe care nu le-am văzut atunci când am venit.

Echipa a progresat de la săptămână la săptămână, chiar dacă uneori nu am ieșit de pe teren cu rezultatul dorit. Am suferit după înfrângeri, am făcut analize și nu am cedat niciodată. Suntem aproape de prima ligă după acest scor. Aș vrea să le pot băga în cap jucătorilor că meciul începe de la 0-0. Trebuie să începem la intensitate maximă, mai avem un pas.

Știu ce vorbesc, e o săptămână complicată, trebuie să gestionez o stare de euforie incredibilă, dar cred că toți sunt cu picioarele pe pământ”, a spus Ovidiu Burcă la finalul meciului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel