Deportare tătari, Crimeea 1944. Guvernul de la Kiev: Crimă a regimului comunist, genocid

Guvernul ucrainean a cerut comunităţii internaţionale să recunoască drept genocid deportarea stalinistă a 200.000 de tătari din Crimeea în urmă cu 75 de ani.

"Cerem partenerilor noştri internaţionali să onoreze victimele inocente ale deportării, să condamne această crimă a regimului comunist totalitar şi să recunoască deportarea tătarilor din Crimeea din 1944 ca fiind un genocid", potrivit ministerului afacerilor externe de la Kiev, potrivit Agerpres.

Parlamentul Ucrainei, Rada Supremă, a recunoscut drept genocid deportarea tătarilor din Crimeea, iar pe 23 aprilie Mejils, adunarea populară a tătarilor din Crimeea, a făcut apel într-o scrisoare adresată statelor membre ale ONU să procedeze în mod similar. Conform datelor deţinute de Kiev, 191.400 de persoane au fost deportate din Crimeea în primele două zile ale operaţiunii staliniste de deportare, în timp ce alte 5.989, acuzate că au cooperat cu Germania nazistă şi cu alte "elemente anti-sovietice" au fost arestaţi şi trimişi în Gulag sau în lagăre de muncă sovietice.

Tătarii din Crimeea, care au legături cu tătarii ruşi, au fost principalii locuitori ai peninsulei din Marea Neagră, anexată de Rusia în 2014, până când imperiul rus au cucerit-o în secolul al XVIII-lea. În timpul perioadei staliniste, tătarii, asemenea cecenilor şi inguşilor, au fost deportaţi în masă în republici din Asia Centrală, reuşind să se întoarcă în Crimeea în timpul Perestroikăi şi, într-un număr mai mare, după căderea Uniunii Sovietice în 1991.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel