Decizia Italiei în scandalul momentului: Interdicție pentru cei care se opun

vaccin
vaccin

Guvernul italian a adoptat un decret-lege care-i obligă pe părinţi să-şi vaccineze copiii pentru a-i putea înscrie la şcoală, pe fondul unui vârf al cazurilor de rujeolă care afectează ţara de la începutul anului.

Decretul face obligatorii anumite vaccinuri care până acum erau doar recomandate, cum ar fi cele împotriva rujeolei sau meningitei, a declarat şeful guvernului, Paolo Gentiloni, după şedinţa de guvern.

De acum va fi imposibilă înscrierea la creşă sau grădiniţă a copiilor între 0 şi 6 ani nevaccinaţi. În total 12 vaccinuri devin obligatorii. La 6 ani, vârsta de şcolarizare obligatorie, părinţii copiilor nevaccinaţi vor trebui să plătească amenzi grele, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

Italia se confruntă de la începutul anului cu o recrudescenţă a cazurilor de rujeolă, care îngrijorează autorităţile. Potrivit Observatorului italian privind rujeola, 2.395 de cazuri au fost înregistrate între 1 ianuarie şi 14 mai, faţă de 860 pentru tot anul 2016. Iar 89% dintre pacienţii din acest an nu au fost vaccinaţi.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citată de mass-media italiene, Italia şi România înregistrează doar ele 48% din cazurile de rujeolă de pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

Cele 12 vaccinuri care sunt de acum obligatorii în Italia au rolul de a preveni următoarele boli: poliomielita, difteria, tetanosul, hepatita B, haemophilus B, meningita B şi C, rujeola, rubeola, oreionul, tusea convulsivă şi varicela.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel