Claudia Chiru, profesoară pentru învățământul primar, invitată la emisiunea Părinți Prezenți, moderată de Loredana Iriciuc, vorbește despre lecțiile reale ale unui schimb de experiență într-o școală din Miami și despre ce modele educaționale pot fi adaptate, realist, în România.

Cum arată, de fapt, o clasă în care copilul este învățat să gândească, nu doar să memoreze? Ce rol mai are caietul într-o lume dominată de digitalizare și inteligență artificială? Pornind de la un filmuleț devenit viral pe TikTok, Claudia Chiru explică diferențele, dar mai ales asemănările dintre școala românească și cea americană, subliniind că schimbarea nu ține neapărat de resurse, ci de filozofia din spatele actului educațional.

Caietul elevului, mai mult decât un suport de scris

Invitată să explice ce a remarcat la caietele elevilor din Miami, Claudia Chiru le descrie drept „dispozitive cognitive analog”. Spre surprinderea multora, acestea seamănă foarte mult cu cele folosite de elevii săi. Diferența majoră față de multe alte caiete din școlile românești este modul în care sunt utilizate: pentru gândire, analiză și reflecție, nu doar pentru corecturi marcate cu roșu.

„M-am bucurat tare să văd că seamănă cu caietele elevilor mei, în primul rând. Am văzut așa ceva și în Anglia. E vorba despre învățare și învățarea nu se poate face doar digitalizat. Adică la digitalizare ajungi abia după ce înveți să lucrezi cu creierul tău și după ce înveți cu creionul pe hârtie și cu propriul creier. Abia apoi te duci către inteligență artificială, către internet pentru că tu trebuie să știi dacă inteligența artificială îți răspunde corect sau nu. Deci pentru a ajunge la acest nivel tu trebuie prima dată să lucrezi cu capul tău, cu mintea ta și nu se poate face mai bine acest lucru decât scriind pe hârtie, lipind, decupând, gândind, analizând, criticând doar așa. AI-ul e salutar, internetul e salutar. Avem acolo informații, dar la școală este foarte, foarte important să îi învățăm pe copii să scrie compuneri, să se corecteze singuri, să facă matematică cu creionul pe caiet, fără calculator, să calculeze așa cum am învățat noi la școală. Nu putem să ajungem dincolo dacă nu începem de aici. Dacă le inversăm nu facem nimic”, punctează cadrul didactic.

Citește și: Lecția unei învățătoare românce: „Un schimb de experiență ar fi mult mai bun decât niște ore de curs online”

Învățarea experiențială, cheia înțelegerii reale

În timpul orelor observate în Miami, Claudia Chiru a participat la lecții de științe bazate pe experimente. Elevii nu memorează teorii, ci lucrează practic: observă, pun întrebări, analizează și trag concluzii. Abia apoi sunt evaluați. Un model pe care spune că îl aplică deja și în România și care poate fi replicat de orice cadru didactic.

„M-am bucurat și să particip la o oră de științe în care au făcut un experiment și au pus în aplicare învățarea experiențială. Și eu fac la fel și oricine poate să facă. Eu fac experimentul și trag concluzii din ceea ce fac și din ceea ce văd că se întâmplă, nu le spun teoria direct și îi pun să o memoreze și apoi le dau test. Îi învățsă facă cu mâinile lor, să observe, să întrebe, să analizeze, să tragă concluzii și apoi pot să le dau test. De aceea mi-a plăcut foarte mult și colega, omologa mea de acolo mi-a arătat tot ce a făcut și toate sunt la fel”, mai povestește aceasta.

Respectarea dezvoltării copilului și formarea gândirii critice

În școlile americane accentul cade pe materialul concret și pe învățarea prin experiență, accesibilă oricărui profesor dispus să iasă din tiparele rigide ale predării clasice.

„Ei respectă stadiile cognitive de dezvoltare a lui Piage îl respectă pe Dewey, care ne-a lăsat o literatură de specialitate incredibilă pe care o poate accesa oricine, și înțeleg că învățarea cu material concret și învățarea experiențială sunt foarte importante.

La limba și literatura română, limba engleză la ei, am observat cu multă plăcere că au și ei cartea lunii, așa cum am și eu cu copiii mei. În fiecare lună citesc o carte, toți copiii din clasă și o dezbat în clasă. Chiar i-am văzut când și-au deschis cărțile că doamna învățătoare îi îndemna să sublinieze în carte expresiile frumoase, să sublinieze ceea ce nu înțeleg și discutau, le adresa întrebări, adică era preocupată să formeze gândirea copilului, gândirea critică. Aceasta se formează doar citind și dezbatând ceea ce citești. Tu trebuie să te asiguri că elevul a înțeles ce trebuie dintr-o carte și că îl înveți cum să înțeleagă ce trebuie, adică trebuie să storci textul ăla cu ei cât de mult posibil și asta am văzut că au făcut și ei”, încheie Claudia Chiru.