Supraîncărcați, prost plătiți și prinși într-o birocrație sufocantă, profesorii români duc zilnic greul unui sistem educațional care le cere tot și le oferă prea puțin. O învățătoare spune însă că adevărata formare nu vine din platforme online, ci din contactul direct cu alte școli, alte culturi și alte mentalități.
În România, un profesor predă cel puțin 20 de ore pe săptămână la clasă, norma didactică standard. Dincolo de aceste ore se adună planificări, evaluări, ședințe, rapoarte, birocrație și presiunea constantă a rezultatelor. Salariile rămân printre cele mai mici din Uniunea Europeană raportate la responsabilitate, iar clasele ajung frecvent la peste 25 de elevi, fiecare cu ritmul, emoțiile și nevoile sale.
În acest context, profesorul trebuie să predea, să evalueze, să mențină disciplina, să gestioneze emoții, conflicte și așteptări, de cele mai multe ori fără un sprijin real din partea sistemului.
Claudia Chiru, o profesoară pentru învățământul primar, care a participat la un schimb de experiență într-o școală din Miami este invitată la Părinți Prezenți, emisiune moderată de Loredana Iriciuc, unde a explicat despre alternative reale de formare și despre ce ar putea fi adaptat, realist, în școlile românești.
Ajunsă în școlile din Miami fără un set rigid de așteptări, Claudia Chiru spune că tocmai această deschidere a ajutat-o să înțeleagă diferențele reale dintre sisteme și să facă, ulterior, o comparație onestă cu școala românească.
„Am plecat acolo și pe drum chiar la asta m-am gândit că nu am nicio așteptare. M-am dus foarte curioasă și entuziasmată. Eu îmi doream de foarte mult timp să ajung în America. Și m-am dus atât de curioasă și atât de dornică și de entuziasmată încât tot ce am văzut acolo mi-a plăcut. Dacă m-am dus așa cu mentalitatea asta am putut să mă bucur foarte mult de experiența de acolo și acum când am revenit și mi-am așezat gândurile am putut să fac o comparație. Astfel am putut să văd ce pot împrumuta de acolo, ce pot aduce în clasa mea și ce nu, pentru că trebuie să spun asta de la bun început, nu putem să luăm ad literam din niciun sistem educațional. Trebuie să adaptăm și trebuie să luăm ceea ce ne ajută pe noi ceea ce ne folosește ceea ce se potrivește cu cultura noastră și cu valorile noastre”, explică aceasta.
Contrar așteptărilor, experiența din America nu a fost facilitată de Ministerul Educației. A fost, ca și alte formări internaționale din parcursul său profesional, rezultatul unei inițiative personale și al unor cheltuieli suportate integral din fonduri proprii. Dar pentru cadrul didactic, ieșirea din sistemul autohton și contactul direct cu profesori din alte țări înseamnă mai mult decât acumulare de informații: înseamnă validare, motivație și energie profesională.
„Nu, ministerul m-a trimis acolo. Eu m-am dus cu banii mei și a fost inițiativa mea. Tot ce am făcut a fost din proprie inițiativă. Nu m-a contactat niciodată nimeni din minister să mă trimită undeva. Nicăieri, niciodată. Și bine că punctăm lucrul acesta pentru că ar fi de folos să se întâmple asta și chiar cred că e posibil pentru că sunt atât de mulți oameni cu bani. Sunt atât de mulți oameni care vor să dea înapoi societății. Iată, aceasta este o modalitate.
Pentru mine e o gură incredibilă de oxigen că am ieșit și că am văzut altceva și că am putut să vorbesc cu oameni, cu profesioniști dintr-o altă țară, dintr-o altă cultură cu o altă mentalitate și cu o altă perspectivă. Deci, dacă s-ar dori nu cred că nu s-ar găsi fonduri sau nu s-ar găsi cineva să sponsorizeze aceste plecări. Da, avem banii aceștia europeni Erasmus+, dar nu toată lumea poate să participe. Deci, iată, da, ar fi nevoie să se facă așa un program și să se facă schimb de experiență. Pleacă un avion acolo, vine un avion de acolo și nu trebuie să stăm la hotel, trebuie să stăm în case, pur și simplu în casele oamenilor. Eu, de exemplu, m-am dus la prietenii mei în vizită. Ei mi-au aranjat să merg la școala respectivă. Nu poți să intri așa, pur și simplu, la școală. Cred că nici la noi nu se poate intra, pur și simplu. Și au vorbit acolo cu o învățătoare pentru că fiul lor a terminat școala acolo și m-au primit. Dar am plătit tot eu și a fost ideea mea. Dar e bine că te-ai gândit la asta poate le dăm idei”, spune Claudia.
Deși schimbul de experiență este posibil pentru alți muncitori ai statului român, și există fonduri europene, precum Erasmus+, nu toți profesorii pot avea acces la ele.
„Eu știu și în Ministerul Apărării și în Ministerul Afacerilor Intern că și militarii și polițiștii fac schimb de experiență cu alte state să vadă cum e acolo. De asta m-am gândit eu că dumneavoastră tot așa ați fost trimisă”, s-a justificat Loredana Iriciuc.
„Te-ai gândit foarte bine și mă flatează gândul tău. Îți mulțumesc că te-ai gândit. Asta înseamnă că mă apreciez și înseamnă că mă vezi mergând acolo la inițiativa Ministerului, dar lucrurile astea mie nu mi s-au întâmplat niciodată și nu cunosc pe nimeni care să fi primit de la Minister un telefon și să fi spus „hai că mâine pleci în America să faci schimb de experiență”. Am avea nevoie, dar noi nici ministru n-avem”, a completat Claudia Chiru.
Într-o comparație tranșantă, Claudia Chiru afirmă că un schimb de experiență are un impact mult mai profund decât zeci de ore de formare online. Iar o soluție, crede Claudia Chiru, ar putea veni din parteneriate, sponsorizări și programe naționale de schimb de experiență, chiar și cu școli din țările vecine.
„Oamenii ar putea să gândească și să se întrebă de ce face femeia asta lucrurile astea. Pentru că asta este misiunea mea în viață și asta este pasiunea mea, e vocațional. Eu sunt învățătoare pentru că asta îmi place să fac în viață și asta e menirea mea, la asta sunt bună. Mai am lucruri pe care le fac, dar asta o fac cel mai bine și îmi aduce și bucurie și fericire și atunci tot ce fac e firesc, e natural nu obosesc. Și mai sunt oameni ca mine. Din păcate e un cerc restrâns în lumea profesorilor care au acces la niște premii, la niște diplome.
Dar nu premiile și diplomele au importanță. Iată, un schimb de experiență este realmente valoros și te duci acolo, ai niște trăiri, ai niște experiențe pe care le iei cu tine și înveți din ele și rămân cu tine mult timp. Deci eu cred că e mult mai important decât un curs făcut în online de 60 de ore dacă ni se ar facilita un schimb de experiență chiar și la vecinii noștri la graniță, nu trebuie să mergem până peste ocean neapărat”, încheie Claudia Chiru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci