Steagurile cu tricolorul, noi sau doar proaspăt spălate, arborate pe stâlpi, te însoțesc pe străzile României de ceva zile, ca o invitație nescrisă la serbarea zilei sale de naștere. Mâine, România își îmbracă hainele cele bune și iese să-și întâmpine copiii, în locurile publice sau la televizor. Mulți merg însă pentru parada militară, pentru focurile de artificii de seara, pentru inaugurarea iluminatului special pentru sărbătorile de iarnă sau pentru fasolea cu cârnați, sărmăluțe și vin fiert, aproape nelipsite din piețe.
Și cu România cum rămâne?
Poate că totuși românii își iubesc țara, dar nu știu cum să se comporte ca să îi arate și nici cum anume să denumească acest sentiment. Să-i spună patriotism? Mai greu, având în vedere că termenul a fost folosit mult în ideologia comunistă, și poate mulți încă își amintesc poeziile patriotice învățate la școală, recitate sacadat, fără pic de intonație, în cadrul manifestărilor publice cu mai marii Partidului, înainte de care se spoiau copacii cu vopsea verde ca să se arate cât sunt de sănătoși sau se puneau perdele în geamurile blocurilor cu fațade terminate pe partea cu strada, dar fără să se usuce tencuiala de pe ceilalți trei pereți.
Nu e cool să fii patriot
Întrebați dacă sunt patrioți, aproape nouă din zece români spun că da, însă doar șase din zece cred că patriotismul este o valoare actuală (Revista Sinteza nr. 28/2016). Deși spun că se simt mândri că sunt români (93% dintre respondenți, conform acelorași date din Revista Siteza), românii sunt printre singurii europeni care se declară mai atașați de orașul/satul în care locuiesc decât față de propria țară (Eurobarometru nr. 90/2018: 94% își declară atașamentul identitar față de sat/oraș, spre deosebire de doar 85% dintre români care se simt atașați de țară); acesta este în mod constant unul dintre cele mai slabe atașamente față de propria țară între celelalte state membre ale UE, mult sub media europeană (91%).
Naționalismul și iubirea de țară
Iubirea de țară o fi poate naționalism? Păi nu e bine nici așa; termenul a fost confiscat de diverși politicieni, când de stânga, când de dreapta, care atâta l-au tăvălit prin mocirla lor, că nu mai înseamnă nimic bun pentru nimeni. Să ne amintim de naționalismul de dreapta, dus la extremism, al lui Corneliu Vadim Tudor și al lui Gheorghe Funar. Apoi de naționalismul transformat în populism de stânga al lui Liviu Dragnea, care promova un discurs al urii și al dezbinării.
Iubirea față de aproapele tău și iubirea de țară
Și totuși, ce-i iubirea de țară? Preoții ar spune că iubirea de țară începe cu iubirea față de aproapele tău. Involuntar își amintești însă de o vorbă de duh a celui mai pur spirit românesc: ˝să moară și capra vecinului˝. Solidaritatea socială nu este una dintre valorile noastre; avem o cultură națională colectivistă, în sensul difuzării responsabilității individuale în spatele paravanului dat de apartenența la un grup (după cum a constat Hofstede, profesor de psihologie socială, în urma unui studiu de acum mai mulți ani); nu ne place să inițiem sau să participăm la acțiuni publice care ar putea duce la salturi evolutive la nivel socio-economic. Avem o atitudine pasivă, mereu în expectativă. Deci nici aici nu prea găsim iubirea de țară.
România e în stradă. Cine o iubește de acolo?
Poate că în zilele de 1 Decembrie, în timpul manifestațiilor din orașe, România se vede cel mai bine: pe de-o parte este marea masă a cetățenilor obișnuiți, aflați în spatele gardurilor de protecție, pe de altă parte sunt oficialitățile din tribune, mai puțini la număr, cu parpalacele lor negre, pline de un aer al propriei prețiozități, între care se derulează instituțiile tampon – jandarmerie, armată, poliție. Aceste instituții non-politice cu care este asociată țara sunt cele în care românii au cea mai mare încredere, în contrast cu instituțiile politice (administrație publică locală, partide politice, guvern, parlament), în care românii manifestă cote de încredere printre cele mai mici comparativ cu atitudinile cetățenilor celorlalte state europene membre ale UE (după cum reiese în mod constant din eurobarometrele standard ale Comisiei Europene).
Dacă politicienii și-ar iubi țara, ar fi mai puțină corupție, birocrație și impostură în spațiul public
Dar cei din tribunele oficiale? Își iubesc țara? Greu de spus, având în vedere că politicienii profită la maximum de caracterul de reprezentare al funcțiilor pe care le ocupă, adâncind în percepția celorlalți sentimentul de distanță mare față de putere, care în accepțiunea lui Hofstede înseamnă centralizarea autorității, putere inegal distribuită, stil autocratic de conducere, neîncurajarea exprimării unui punct de vedere particular – deci oprimarea dezvoltării societății civile. Atunci când corupția și birocrația blochează buna funcționare a statului, iar factorii politici de decizie aleg să nu facă mare lucru pentru a schimba starea de fapt, sentimentul de iubire de țară e departe. Faptul că instituțiile politice de la noi subminează funcționarea statului nu este o percepție subiectivă, ci concluzia mai multor rapoarte ale unor organisme internaționale, cum ar fi cele ale Comisiei de la Veneția sau celebrele MCV-uri – rapoartele privind starea justiției din țara noastră, realizate de la nivel european.
Lipsa unui proiect de țară e tot lipsă de iubire
Câtă vreme nu avem un proiect de țară la care să adere toate forțele din spațiul public, dincolo de ideologii și orgolii, nu cred că este credibil cineva care spune că iubește România. Parlamentarii schimbă legi fundamentale ca să corespundă unor interese particulare. Președintele inițiază tot felul de grupuri de lucru, a căror activitate este sintetizată în rapoarte care surprind într-adevăr puncte sensibile, dar soluțiile – dacă se propun - rămân doar pe hârtie (cum a fost de exemplu Grupul de lucru interinstituțional dedicat situației copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate sau Grupul de lucru pentru proiectul România educată, în cazul cărora discuțiile s-au finalizat printr-o prezentare publică a concluziilor de către Președinte și cam atât).
Când cetățenii își iubesc țara, nu se mai mulțumesc cu orice, oricum
Schimbarea se produce de la nivelul fiecărui individ în parte. De exemplu, faptul că îți aduni gunoiul din jurul spațiului în care locuiești sau că nu îl depozitezi la întâmplare poate fi un semn că îți pasă de tine, de comunitatea și chiar de țara ta! La fel și cu atitudinea responsabilă față de educație, igienă, sănătate și așa mai departe – practic față de orice domeniu de impact public. În plus, iubirea de țară stă și în refuzul de legitimare a imposturii, de transformare a non-valorii în normă publică – cum ar fi inclusiv prin consumul selectiv de divertisment din spațiul mass media.
Și ˝ăștia˝ care-s plecați? Unde e România lor?
˝Ăștia˝ din diaspora (vorba Vioricăi Dăncilă) au și ei, la rândul lor, ocazia în fiecare zi să demonstreze că iubesc România: oferind ce pot mai bun în domeniile în care activează, fără să își nege originile. Ei sunt cartea de vizită a României. Unde e România lor? În fiecare sentiment, atitudine, acțiune care-i definește și prin care schimbă-n mai bine lumea din jurul lor, cu gândul la cei dragi rămași acasă, care i-au învățat să fie oameni. Românie dragă, fii blândă cu noi, copiii tăi. Nu știm să-ți arătăm de fiecare dată, dar te iubim.
La mulți ani!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
