Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat, joi, 6 noiembrie, la patru ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Curtea de Apel Brașov, unde dosarul fusese strămutat de la Curtea de Apel Pitești, a pronunțat sentința în cauză. Instanța a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, de inculpatul Mocanu Daniel și de partea civilă, desființând parțial hotărârea penală a Tribunalului Argeș din 14 martie 2025 și dispunând rejudecarea cauzei.
„Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani și 9 luni închisoare aplicată inculpatului Mocanu Daniel și repune în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv 5 ani și 3 luni închisoare și 9 luni închisoare, aplicate pentru infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză, și pedeapsa de 9 luni închisoare (...), înlăturând sporul de 6 luni închisoare. Reține aplicarea dispozițiilor art. 75 alin. 2 lit. b, 76 alin. 1 Cod penal cu privire la fapta de tentativă la omor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului și reduce pedeapsa principală aplicată acestuia pentru această infracțiune de la 5 ani și 3 luni închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare. Menține pedeapsa principală de 9 luni închisoare, (...) precum și dispoziția de revocare a suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 9 luni închisoare (...). Contopește pedepsele aplicate în prezenta cauză, respectiv 3 ani și 6 luni închisoare și 9 luni închisoare, cu pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată prin sp. nr. 905/2012 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin dp. nr. 349/04.04.2022 a Curții de Apel Pitești, aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani și 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, în final inculpatul executând pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare”, se arată în încheierea Curții de Apel Brașov, publicată pe portalul instanțelor de judecată.
Decizia Curții de Apel Brașov este definitivă.
Un al doilea inculpat din dosar, Ionuț Nando Mocanu, a fost condamnat la șapte ani de închisoare cu executare.
Cercetările în dosarul de tentativă la omor au început în august 2022, după ce un bărbat a fost agresat de mai mulți indivizi într-o benzinărie din municipiul Pitești.
„Ca urmare a administrării probatoriului și obținerii constatărilor medico-legale provizorii, în cauză a fost dispusă extinderea urmăririi penale și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice”, se arăta într-un comunicat transmis la acel moment de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș.
Agresiunea s-a produs în noaptea de 18 spre 19 august 2022, polițiștii intervenind la fața locului în urma unui apel la 112.
„La momentul sosirii polițiștilor, la fața locului nu a fost identificată niciuna dintre persoanele implicate, iar ulterior persoana agresată s-a prezentat la o unitate medicală. Polițiștii au întocmit din oficiu un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, iar în cauză se desfășoară cercetări, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Argeș, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News