A ales cel mai dificil traseu, Makame, mizând pe rata mare de aclimatizare, iar experiența de șapte zile, cu nopți la cort și un efort susținut, i-a demonstrat că voința și pregătirea pot transforma un vis într-o reușită la aproape 6.000 de metri altitudine.

"Fiind primul meu munte și prima mea ascensiune pe un munte, nu mi-a fost comod să mă duc singură. Și atunci am tot încercat să găsesc o echipă cu care să merg. Eu mi-am cumpărat între timp echipament, lucram la treaba asta, urmăream oameni români care au mers și au urcat și culegeam informații. Și câteva luni în urmă, niște prieteni mi-au spus că vor să urce pe Kilimanjaro. Ne-am conectat, ne-am organizat și săptămâna trecută am fost pe Kilimanjaro.

Alegerea traseului și provocările ascensiunii

Sunt mai multe trasee. Unele sunt mai ușoare, unele sunt mai dificile. Ce e important în momentul în care îți alegi traseul este rata de succes și de aclimatizare. Noi am ales traseul Makame. Este cel mai greu dintre toate traseele, dar are rata de aclimatizare cea mai bună. Scopul nostru era să ajungem în vârf și atunci am ales acest traseu. Nu știam în ce o să ne băgăm, dar pentru noi era foarte importantă rata de succes. Se stă la cort, sunt și trasee în care se stă la cabane noaptea, dar traseul respectiv nu are o rată de reușită foarte mare.

Citește și: Alpinistul român Teofil Vlad a urcat cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent și a finalizat cu succes circuitul Seven Summits

Atunci când vorbim despre urcarea pe munte, principală întrebare pe care o au oamenii și am observat și în comentarii și ce ai întrebat tu este cât de greu este să urci și dacă se trebuie o pregătire specială înainte? Cu siguranță da. Dacă ești o persoană sedentară care nu e prietenă cu sportul și nu a făcut niciodată sport, nu e o idee bună să te duci direct să urci pe Kilimanjaro. Trebuie să te antrenezi o jumătate de an, un an înainte, să te împrietenești cu sportul, să mergi foarte mult, să ai foarte multă anduranță.

Antrenamentele care au ajutat-o să reușească

Eu nu pot să spun că am făcut o pregătire de campion de sport, dar nu am fost nici o persoană sedentară. Mergeam în fiecare zi cam două ore pe zi, făceam antrenament de mers rapid câte 13 km în ultima lună. Făceam exerciții cu greutăți pentru musculatura picioarelor și a spatelui, pentru că ai de cărat un rucsac și picioarele și gambele sunt puse la mare încercare pe toată durata ascensiunii. Nu e imposibil. Nu sunt o sportivă de performanță, așa că dacă eu am reușit, cred că sunt și mulți alții care pot să reușească. E important să-ți dorești, să vrei să ajungi acolo.

Rucsacul meu de zi de tură, cred că 5 kg. Aveam 3 litri de apă, musai, pentru că consumul de lichide e foarte important ca să ai rată de aclimatizare bună. Și atunci trebuie să bei minim 3 litri de apă pe zi. Deci erau bidoanele de apă, aveam pelerina de ploaie, aveam suprapantalonul, aveam protecția de rucsac în caz de ploaie. Și ce mai însemna? Snacks-uri, sucuri dulci și alte gustărele pentru energia de pe drum.

Tot traseul este de șapte zile. Noi am plecat de la Makame Gate, de la o altitudine de 2.800 m și am ajuns a șasea zi dimineața în vârf, la 5.895 m pe vârful Huru, și coborârea o zi și jumătate", a explicat Cosmina Bernicu.