Consiliu JAI. Tot mai multe voci susţin aderarea României la Schengen

Facebook Comisia Europeana
Facebook Comisia Europeana

Tot mai multe voci susţin aderarea României la spaţiul Schengen, chiar în ziua în care acest lucru se votează în Consiliul JAI. 

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere, joi, cu preşedintele Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne - LIBE a Parlamentului European, Juan Fernando Lopez Aguilar, care a exprimat atât susţinerea sa, cât şi forului pe care îl conduce pentru aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei la spaţiul Schengen.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei, discuţiile au fost centrate pe raportul final pozitiv al Comisiei Europene privind aplicarea MCV în România şi continuarea reformelor în cadrul Mecanismului Rule of Law.

Preşedintele LIBE a subliniat aprecierea sa pentru eforturile şi rezultatele obţinute de România în cadrul MCV, exprimând fără echivoc concluziile sale privind îndeplinirea condiţionalităţilor, menţionează sursa citată.

De asemenea, preşedintele Aguilar a salutat cooperarea României în cadrul Mecanismului Rule of Law şi a evidenţiat importanţa continuării consolidării independenţei, dar şi a responsabilizării sistemului judiciar în autoguvernarea Justiţiei, precum şi continuarea politicilor eficiente de combatere a corupţiei la toate nivelurile.

"Sunt extrem de bucuros să constat că Preşedintele LIBE Committee, Juan Fernando Lopez Aguilar, a apreciat Raportul final pozitiv MCV obţinut de România şi concluziile Comisiei Europene din acest raport final. De asemenea, am mulţumit preşedintelui Aguilar pentru exprimarea suportului LIBE Committee pentru aderarea României la Schengen. Fiecare astfel de poziţie de susţinere contează pentru ţara noastră. Ministerul Justiţiei va continua eforturile pe aceeaşi linie, ca şi în prezent, pentru consolidarea independenţei Justiţiei, a eficienţei sale, combaterea corupţiei, dar şi pentru reprezentarea corectă a poziţiilor şi intereselor noastre în cadrul cooperării europene, la nivelul Consiliului JAI (Justiţie), bilateral cu alţi miniştri şi în cooperarea cu Comisia Europeană", a declarat Cătălin Predoiu, la finalul întâlnirii.

Aflat în deplasare la Bruxelles, el va participa vineri la Consiliul JAI - sesiunea Justiţie. De asemenea, Predoiu are programate întâlniri bilaterale cu oficiali europeni şi alţi miniştri de Justiţie, iar pe 13 decembrie va participa la Consiliul de Afaceri Generale, pentru prezentarea aspectelor din domeniul Justiţiei din cadrul Raportului privind Mecanismul Rule of Law, scrie Agerpres. 

Ministrul ceh de interne, de partea României 

După zece ani în care nu s-a făcut nimic în acest dosar, în cadrul preşedinţiei cehe suntem la doar câţiva paşi de succes, de o decizie, a declarat ministrul ceh de interne, Vít Rakusan, joi, la Bruxelles, la sosirea la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne.

"Un subiect foarte important este extinderea Schengen. Sunt sigur că Croaţia va intra astăzi în Schengen şi cred că este un succes uriaş al preşedinţiei noastre, al tuturor dezbaterilor pe care le-am avut, dar sperăm, de asemenea, să avem o decizie asupra României şi Bulgariei astăzi", a spus Rakusan, reprezentantul ţării care deţine preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE.

"Nu va fi uşor, dar vom face tot posibilul să avem azi decizia", a mai spus el, referindu-se la un vot pozitiv pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

"Putem conta pe faptul că dezbaterea va fi cu adevărat lungă, dar am pregătit unii paşi şi unele dezbateri şi sperăm la succes", a adăugat Vit Rakusan.

"După zece ani în care nu s-a făcut nimic în acest dosar, în cadrul preşedinţiei cehe suntem la doar câţiva paşi de succes, de o decizie. A fost de la începutul preşedinţiei noastre cea mai mare prioritate", a subliniat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel