În școlile noastre și în casele noastre crește generația de mâine. În ce măsură ne îngrijim ca valori precum compasiunea, iubirea, bunătatea etc. să fie învățate de copiii de astăzi, adulții de mâine? Compasiunea se învață ... dar cine sunt profesorii ei?
Pentru Wolpow et al. (2016) compasiunea înseamnă „un sentiment de empatie profundă și respect pentru o altă persoană care este lovită de nenorocire și dorința puternică de a acționa în această direcție”. Avem acest sentiment de empatie profundă și respect în viața noastră de zi cu zi? Avem o dorință puternică de a acționa, de a îl ajuta pe cel care se află în nevoie?
[citeste si]
Nu întotdeauna și de vină suntem – de multe ori – chiar noi. Whitson ne spune că trebuie să fim atenți deoarece „copiii pot să ne asculte în ce le spunem, dar – mai important – ei învață prin observarea acțiunilor noastre”. Iată de ce, dacă avem ocazia să facem întâmplător un gest izvorât din compasiune este bine să îl facem (pentru persoana respectivă, pentru noi, dar și pentru cel mic care vede toate aceste lucruri). Copiii imită comportamentele celor din jur și dacă părinții, profesorii și alți adulți aleg să dovedească compasiune atunci ea o să se regăsească și la copii.
Dar nu este suficient. Trebuie să urmărim toate celelalte influențe care vin și împing dezvoltarea copilului într-o direcție sau alta. Plante (2014) observă că uneori, copleșiți de nevoile și necazurile altor persoane putem să ajungem să fim mai puțin sensibili la suferință (ceea ce se numește oboseala compasiunii). Un exemplu pe care îl aduce în atenție Plante este frecvent și în viața noastră: știrile și evenimentele relatate de către mass-media ne obișnuiesc atât de mult cu o fațetă negativă asupra lumii încât ne „imunizăm” în fața unor probleme și ne arâtăm indiferenți în situații care ar trebui să ne stârnească compasiunea.
Ce este de făcut? Trebuie să trecem compasiunea în rutina noastră zilnică.
Vezi continuarea pe performante.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
