Înainte de a intra și mai mult în subiect trebuie să ne aducem aminte că avem de-a face cu un factor prezent în viața noastră în fiecare zi. Stăm târziu în noapte în fața televizorului la un film sau citim „fără să respirăm” o carte pentru că suntem curioși să vedem „cum se termină”. Ne place să fim provocați, să fim introduși într-o lume a descoperirilor: Berlyne (apud Coon, 1983) le-a prezentat, într-un experiment, unor copii mai multe desene de complexităţi diferite; copiii au petrecut mai mult timp studiind desenele mai complexe în comparaţie cu perioada destinată celor mai simple.
[citeste si]
Seong-Hee Park observă, la rândul ei, că elevii cu un nivel ridicat de curiozitate au memorat pe un termen mai îndelungat ceea ce au învățat prin comparație cu cei care aveau un nivel scăzut de curiozitate. În fond, așa cum remarcă Pekrun și Linnenbrink-Garcia (2014) curiozitatea apare atunci când oamenii devin conștienți de decalajul între ceea ce știu și ceea ce nu știu. Dar aici mai este necesar un lucru: acest decalaj trebuie să aibă o forță motivațională; mai bine spus nu este suficient ca elevii să descopere că nu știu anumite lucruri, ei trebuie să-și și dorească să ajungă să cunoască ceea ce nu știu.
Poate ne este de folos un model interesant asupra curiozității oferit de către Day (apud Arnone, 2003). Acest autor ne spune că există un anumit nivel optim al curiozității. Când cineva ajunge în zona optimă de curiozitate activitatea sa este caracterizată prin explorare, entuziasm și interes. Dacă persoana se află sub nivelul optim atunci este nemotivată, dezinteresată și ineficientă. Așa cum lesne se poate intui și peste nivelul optim lucrurile stau la fel de rău: în acest caz persoana intră în zona de anxietate unde apar comportamente defensive, dezinters, evitare și – din nou – ineficiență.
Vezi continuarea pe performante.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
