EXCLUSIV  Ciutacu a avut zece locuri de muncă. A lucrat la două ministere / video

Jurnalistul Victor Ciutacu a spus câte locuri de muncă a avut până în prezent.

Într-un interviu pentru DC News și DC News TV, chiar în ziua în care a împlinit un deceniu la România TV, ziaristul ne-a spus câte locuri de muncă a avut.

Mai exact, Victor Ciutacu a avut zece locuri de muncă. A lucrat la două instituții ale Guvernului - APAPS (atunci era minister) și Ministerul Economiei.

„Am început cu ziarul Meridian. Apoi a urmat Curierul Național. Am lucrat și la o companie de organizare de evenimente, dar acolo am stat doar trei luni. Am lucrat și la ziarul Adevărul. Am fost și la APAPS (Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului). Apoi la Jurnalul Național. Am fost o scurtă perioadă și la Ministerul Economiei, vreo două luni. Apoi am fost colaborator la Antena 3. Am lucrat și la Antena 2. Iar acum România TV”, a spus jurnalistul Victor Ciutacu.

Vedeți mai multe aici:

Sunt 10 ani de când Victor Ciutacu este realizator la România TV

„Astăzi e ultima mea zi a primilor 10 ani la România TV. Sună al naibii de bizar. Deja e cel mai vechi loc de muncă pe care l-am avut. Și m-am angajat la 23 de ani. Culmea e că mi-am bătut recordul într-un post de televiziune unde, la început, chiar nu m-a dorit cu adevărat aproape nimeni; mă rog, cu excepția fondatorului.

Un loc unde am fost întâmpinat festiv cu o rangă în dinți de Sorina Matei. Unde credeam atunci că, în ciuda unui contract ferm pe care-l semnasem, dacă mă apucă anul, sunt campionul rezistenței psihice. Și unde, constatam ieri, pe partea redacțională, dintre angajați, am ajuns - eu, veșnicul puști talentat și în ascensiune al oricărei redacții anterioare - cel mai bătrân.

Mă bate la etate doar Niels Schnecker, dar el are alte raporturi contractuale cu postul... Nu mă apuc aici să-mi fac bilanțuri festive. Măcar și pentru că, în lumea asta nebună, habar n-am ce-mi rezervă viitorul, fie el apropiat sau nu. Rezultatele mele sunt al dracului de publice. Realizările se văd cu ochiul liber, neîmplinirile și eșecurile rămân în interiorul cercului extrem de strâns de apropiați.

Un singur lucru e cert și nu poate fi contestat. România TV e a patra redacție unde prestez (după Adevărul, Jurnalul național și Antena 3, unde am fost doar colaborator) care a ajuns, în timpul prezenței mele în incintă, lider de piață, pe măsurători și date concrete, nu pe vorbe. O avea și asta vreo legătură cu activitatea mea (la Punctul culminant și cum s-a mai numit emisiunea) sau sunt doar un talisman norocos, istoria presei va consemna asta.

Cu amendamentul că istoria oficială e scrisă, de regulă, de învingători.

P.S. În poza de acum 10 ani, aveam 15 kile mai puțin. Iar schimbarea nu e de la barosăneală, că nici înainte nu făceam foamea” a scris Victor Ciutacu, pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel