Fost şofer de autobuz şi lider sindical, ascensiunea sa la putere a fost strâns legată de liderul venezuelean Hugo Chavez, care l-a desemnat drept succesor înainte de moartea sa, scrie Agerpres și EFE.

De atunci, Maduro a guvernat pe fondul crizelor economice, protestelor în masă, alegerilor disputate şi a unei izolări internaţionale semnificative, rămânând la putere în ciuda unei confruntări prelungite cu opoziţia şi comunitatea internaţională.

Maduro s-a născut în Caracas pe 23 noiembrie 1962. În tinereţe, a lucrat ca şofer de autobuz pentru metroul din Caracas şi a devenit un lider sindical proeminent în anii 1990.

L-a întâlnit pe Hugo Chavez - în timp ce acesta din urmă îşi ispăşea pedeapsa cu închisoarea pentru tentativa eşuată de lovitură de stat din 1992 - prin intermediul partenerei sale, Cilia Flores, care se număra printre avocaţii lui Chavez.

A fost unul dintre fondatorii Mişcării a Cincea Republică, predecesoarea Partidului Socialist Unit din Venezuela, şi a participat la campania din 1998 în care Chavez a fost ales preşedinte.

Membru al Adunării Naţionale Constituante care a redactat noua Constituţie (1999), Maduro a fost ales în Adunarea Naţională în 2000 şi 2005.

În ianuarie 2006, a fost numit preşedinte al Adunării Naţionale, iar în august acelaşi an, a fost numit ministru de externe.

Pe 10 octombrie 2012, la trei zile după realegerea lui Chavez în funcţia de preşedinte, Maduro a fost numit vicepreşedinte. A continuat să ocupe funcţia de ministru de externe până în ianuarie 2013.

Mâna dreaptă a lui Chavez, Maduro a preluat frâiele ţării în perioadele în care preşedintele a fost spitalizat în Cuba din cauza cancerului de care suferea.

Pe 8 decembrie 2012, Chavez s-a referit la Maduro drept succesorul său. Pe 5 martie 2013, Maduro a anunţat moartea mentorului său. Trei zile mai târziu, a depus jurământul ca preşedinte interimar al Venezuelei.

La alegerile din 14 aprilie 2013, a câştigat cu o marjă mică de doar 272.000 de voturi împotriva candidatului opoziţiei, Henrique Capriles. A depus jurământul ca preşedinte pe 19 aprilie a aceluiaşi an, iar pe 19 noiembrie, Parlamentul Venezuelei i-a acordat puteri speciale pentru a guverna prin decret timp de un an.

În februarie 2014, a început un val de proteste împotriva administraţiei sale, care a durat aproape patru luni şi a lăsat, conform bilanţului oficial, 43 de morţi, peste 800 de răniţi şi aproximativ 40 de membri ai opoziţiei în spatele gratiilor.

Popularitatea lui Maduro a fost afectată şi mai mult de situaţia economică dificilă, inflaţia galopantă, scăderea preţurilor petrolului şi lipsa bunurilor de primă necesitate. Insecuritatea cetăţenilor şi incidente precum inculparea în SUA a doi membri ai familiei sale pentru trafic de droguri au contribuit la creşterea nemulţumirii.

Principalele grupuri de opoziţie şi-au unit forţele pentru alegerile legislative din 6 decembrie 2015, în care partidul lui Maduro a fost învins.

Noul Parlament, aflat majoritar sub controlul opoziţiei, a fost constituit pe 5 ianuarie 2016. Un an mai târziu, Curtea Supremă a preluat atribuţiile Adunării Naţionale. Decizia, deşi anulată în cele din urmă, a declanşat proteste violente care s-au soldat cu peste 120 de morţi.

Pe 1 mai 2017, Maduro a convocat o Adunare Constituantă, care a fost votată pe 30 iulie (cu 8 milioane de voturi pentru) şi instalată în august, compusă exclusiv din chavişti (adepţi ai lui Hugo Chavez - n.r.). Numeroase ţări au condamnat-o ca fiind nedemocratică.

În 2018 au fost convocate alegeri prezidenţiale anticipate. MUD, principala coaliţie de opoziţie, a refuzat să participe. La 20 mai 2018, Maduro a fost reales preşedinte pentru mandatul 2019-2025, într-un scrutin marcat de un absenteism ridicat şi de acuzaţii de fraudă.

La 10 ianuarie 2019, Maduro şi-a asumat al doilea mandat, a cărui legitimitate a fost pusă la îndoială de opoziţie şi de o parte a comunităţii internaţionale. Doar şase şefi de stat au participat la ceremonia de învestitură.

La 23 ianuarie 2019, preşedintele parlamentului, Juan Guaido, s-a autoproclamat preşedinte interimar al ţării. În ciuda opoziţiei interne şi a presiunilor din partea a peste 50 de ţări care l-au susţinut pe Guaido, Maduro s-a menţinut la putere.

La 6 decembrie 2020 au avut loc alegeri legislative, pe care sectorul opoziţiei condus de Guaido le-a boicotat, considerându-le frauduloase. Chavismul a câştigat 92% din mandatele din Adunarea Naţională.

Guaido a încetat să mai fie "preşedinte interimar" în ianuarie 2023 din cauza lipsei de progres.

În urma dialogului dintre guvern şi opoziţie, s-a convenit organizarea de alegeri prezidenţiale în 2024, cu un an mai devreme decât era planificat. Opoziţia a organizat alegeri interne, în care Maria Corina Machado (laureată a Premiului Nobel pentru Pace 2025) a fost desemnată candidată, dar o descalificare la adresa ei a dus la înlocuirea lui Machado cu Edmundo Gonzalez Urrutia.

În aceste alegeri din 28 iulie 2024, Maduro, potrivit autorităţii electorale controlate de elemente chaviste, a câştigat cu 51,2% din voturi, comparativ cu 44,2% pentru Gonzalez Urrutia, deşi aceste rezultate au fost contestate de opoziţie şi de lideri internaţionali.

La 7 august 2025, procurorul general al Statelor Unite, Pam Bondi, a anunţat o recompensă de 50 de milioane de dolari (43 de milioane de euro) pentru informaţii care ar duce la arestarea lui Maduro, acuzat de trafic de droguri şi conducerea Cartelului Soarelui.

Maduro este căsătorit cu Cilia Flores, care a deţinut şi ea funcţii înalte în regimul chavist, inclusiv preşedinţia Adunării Naţionale. Amândoi au copii din relaţii anterioare.

Procurorul general al SUA, Pam Bondi, a amintit sâmbătă de rechizitoriul oficial depus în SUA în 2020 împotriva preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro pentru patru capete de acuzare, inclusiv conspiraţie la comiterea de narcoterorism, şi a inclus-o şi pe Prima Doamnă, Cilia Flores, care a fost capturată sâmbătă împreună cu soţul ei de către Washington într-o operaţiune specială.

Google News icon Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News