Prim-ministrul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze, Li Keqiang, însoțit de o importantă delegație guvernamentală și de câteva sute de oameni de afaceri chinezi, a sosit, luni, la București. Vizita premierului chinez este prima după 19 ani a unui premier al Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze. Prim-ministru chinez și membrii delegației pe care acesta o conduce au fost întâmpinați de prim-ministrul român, Victor Ponta, și de mai mulți miniștri ai Cabinetului său.
Premierul chinez, Li Keqiang, este așteptat de Victor Ponta la Palatul Victoria, unde cei doi premieri vor avea convorbiri bilaterale, în plenul celor două delegații.
Cu această ocazie va fi adoptată o Declarație comună a Guvernului României și Guvernului Republicii Populare Chineze privind aprofundarea cooperării bilaterale și vor fi semnate mai multe documente de cooperare bilaterală în domeniile energiei (nuclear, termocentrale, hidrocentrale), sanitar-veterinar, industrial, societății informaționale și al culturii.
Marți, premierul român și omologul său chinez vor deschide la Palatul Parlamentului din București cea de-a doua reuniune la nivel de prim-miniștri din Europa Centrală și de Est și China, după cea organizată în 2012 la Varșovia.
Bogdan Chirieac: România nu ar fi trebuit să cunoască criza
"Vizita premierului chinez este o șansă pentru România. Este o șansă care a fost ratată în 1994, o șansă care a fost ratată în 1999, când președintele Emil Constantinescu a deschis porțile Chinei și pentru România. Din nefericire, cei aflați la București n-au avut puterea și înțelepciunea să treacă prin această poartă, iar acum se întâmplă ce trebuia să se întâmple în 2007 sau în 2008, pentru că vizita este istorică datorită faptului că premierul chinez vine într-o țară membră a Uniunii Europene și a NATO", a declarat analistul Bogdan Chirieac.
"Practic, prin invitarea, deci a fost vizita premierului Ponta în China, aceea intens contestată de domnul Băsescu la sfărșitul lunii iunie, iar aceasta este vizita de răspuns a premierului Li Keqiang.
Practic, România trebuia să utilizeze relația specială cu China, încă de la 1 ianuarie 2007. România este acorată în NATO, în UE, clar trebuia să ne deschidem câtre China. A încercat profesorul Andrei Marga atunci când a fost ministru de Externe în 2012 să dea această direcție, din nefericire nu s-a reușit din cauza situației politice.
Ar putea să fie o șansă pe care dacă nu o fructificăm acum, vedeți că chinezii au alt simț în ceea ce privește trecerea timpului, să mai avem din nou o șansă peste încă două decenii... Dacă România nu fructifică această șansă, câci este o șansă uriașă, noi n-am fi trebuit să cunoaștem criza. La poziția geostrategică a României, membri NATO și ai UE, noi nu trebuia să să știm ce înseamnă criză. Trebuia să fim acum nu pe penultimul loc în UE, ci undeva pe la jumătatea clasamentului în ceea ce privește PIB, prosperitate, asistență socială, dezvoltarea economică.
Dacă Adrian Năstase a mai deschis China în 2004, în vremea crizei de origine asiatică, într-o vizită fulger, chinezii au apreciat mult acel moment, iată, Victor Ponta după opt ani de zile reușește acest lucru, în pofida sau împotriva președinției României", a declarat Bogdan Chirieac.
"Dacă Guvernul Ponta își fructifică șansa, pe care singur și-a creat-o prin vizita pe care a făcut-o primul ministru în această vară la Beijing, dacă fructifică această vizită, am scăpat de criză. Nu anul viitor, dar în 2015, cu siguranță, findcă vioara întâi a aceste vizite ar trebui să fie domnul Constantin Niță, fiindcă are de semnat reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, are de semnat centrala de la Rovinari, are de semnat hidrocentrala de la Tanița", a mai spus Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu