CFR Marfă: Americanii de la Omnitrax au fost excluși din negocieri

cfr marfa omnitrax dece
cfr marfa omnitrax dece

Unul dintre cei trei investitori interesați să preia compania CFR Marfă, firma americană OmniTRAX, a fost descalificată pentru că nu a depus la dosar toate documentele necesare, transmite Antena 3.

OmniTRAX, Grupul Feroviar Român și asocierea Transferoviat-Donau Finanz au depus marți ofertele preliminare, comisia de privatizare din Ministerul Transporturilor purtând astăzi discuții cu cei trei ofertanți.

GFR, deținută de Gruia Stoica, și Transferoviar, a cărui propietar este Călin Mitică, au rămas singurii ofertanți cu șanse la cumpărarea CFR Marfă, după ce americanii reprezentați de Philip Bloom au fost excluși din cadrul negocierilor.

OmniTRAX este o companie americană de servicii de transport cu sediul în Denver, Colorado.  Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat ieri, răspunzând unei întrebări, că nu-l interesează reprezentantul şi compania, că nu ştie ce afaceri are OmniTRAX, dar că ”vom studia mai mult despre toţi investitorii după ce vor trece de faza de precalificare“.

Reprezentantul companiei americane în procesul de privatizare a CFR Marfă este Philip Bloom, un personaj controversat, condamnat în SUA pentru spălare de bani, fraudă şi coruperea unor înalţi ofiţeri, într-un caz legat de contracte de construcţie în Irak. Bloom a fost implicat în multe privatizări din România în urmă cu 10 ani şi a fost asociat într-o firmă de consultanţă cu bancherul Bogdan Baltazar. Veniturile companiei s-au ridicat în 2011 la 37,5 milioane de dolari (27 de milioane de euro), potrivit datelor postate pe portalul indeed.com, citate de cotidianul Adevărul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel