Statele Unite ar putea plăti până la 700 de miliarde de dolari pentru cumpărarea celei mai mari insule de pe Pământ.
Estimarea face parte din planificarea eforturilor lui Trump de a alipi Groenlanda la Statele Unite ale Americii, iar secretarul de stat Marco Rubio a fost însărcinat cu elaborarea unei propuneri de achiziționare a teritoriului semi-autonom danez, scrie NBC News.
Estimarea a fost generată de cercetători și foști oficiali americani ca parte a planificării aspirației lui Trump de a achiziționa insula ca tampon strategic în Arctica împotriva principalilor adversari ai Americii. Prețul se ridică la jumătate din bugetul anual al Departamentului Apărării.
Între timp, oficiali din Danemarca și Groenlanda au respins afirmațiile lui Trump conform cărora SUA vor achiziționa Groenlanda „într-un fel sau altul”.
Un oficial de rang înalt al Casei Albe a declarat însă că secretarul de stat Marco Rubio a fost însărcinat să vină cu o propunere în următoarele săptămâni pentru a cumpăra Groenlanda, descriind un astfel de plan ca fiind o „prioritate ridicată” pentru Trump.
Rubio și vicepreședintele JD Vance urmează să se întâlnească cu oficiali din Danemarca și Groenlanda, care au călătorit la Washington pentru a înțelege mai bine intențiile și propunerile lui Trump. Întâlnirea vine în urma discuțiilor la nivel inferior de săptămâna trecută dintre oficiali din Danemarca și Groenlanda și Consiliul de Securitate Națională al Casei Albe.
„Mi-ar plăcea să fac o înțelegere cu ei”, a declarat Trump reporterilor duminică. „Este mai ușor. Dar într-un fel sau altul, vom avea Groenlanda”, a adăugat el.
Înaintea întâlnirii cu Vance și Rubio, mesajul guvernului Groenlandei a fost consecvent.
„Groenlanda nu vrea să fie deținută, guvernată sau să facă parte din Statele Unite”, a declarat ministrul de externe Vivian Motzfeldt la sosirea sa la Washington, marți. „Am ales Groenlanda pe care o cunoaștem astăzi - ca parte a Regatului Danemarcei”, a completat ea.
Ministrul Groenlandei pentru afaceri și resurse minerale, Naaja Nathanielsen, a declarat marți că mesajele din SUA provoacă o îngrijorare atât de mare în rândul groenlandezilor, încât aceștia au probleme cu somnul.
„Acest lucru umple cu adevărat agenda și discuțiile dintre oameni”, a spus Nathanielsen la o conferință de presă la Londra. „Așadar, este o presiune masivă la care suntem supuși, iar oamenii simt efectele acesteia”, a mai zis ea.
În ciuda anxietății, a spus Nathanielsen, „nu avem nicio intenție să devenim americani”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci