Când s-a rupt Mișcarea UnițiSalvăm Roșia Montană. Tensiuni între neolegionari și stângiști, amenințați cu violența

Un document revelator pentru situația din interiorul Mișcării UnițiSalvăm a fost publicat pe site-ul criticatac.ro. Mișcarea anti-investiții în Roșia Montană a ajuns exact opusul sloganului pe care îl afișează: nu doar că nu este unită, dar au apărut disensiuni ireconciliabile între activiștii de stânga și cei de dreapta, sau mai precis de extrema dreaptă.

Florin Poenaru, unul dintre protestatari, explică într-un articol-document de ce nu va mai participa la mitingurile din Piața Universității. El spune că pretențiile potrivit cărora Mișcarea nu ar avea lideri sunt false. Pe de o parte, tot mai mulți exponenți ai Dreptei, ba chiar a extremei drepte, se erijează în purtători de cuvânt ai manifestanților, stabilesc traseele și hotărăsc mesajele. Pe de alta, ei refuză să-și asume responsabilitatea organizării protestelor, astfel încât să nu răspundă atunci când se produc violențe.

Mișcarea, confiscată de extrema dreaptă și militanții religioși

Cea mai mare problemă pe care o vede Florin Poenaru este confiscarea Mișcării de către elemente naționaliste, de extrema dreaptă. ”Toate formele de legionarism, fascism, naționalism, militantism religios –mai vechi sau mai noi – nu numai că au fost primite și tolerate la demonstrație, dar au fost în mod vădit încurajate prin mesaje de la portavoci. De asemenea, cu excepția câtorva, nimeni nu pare să fi avut vreo problemă cu prezența la marș a figurii patologice din spatele site-ului capitalismpepâine. La fel, nu prea au fost multe obiecții când băsiști notorii au apărut în piață, atunci când s-a dat voie. În timp ce pe facebook și la finalul marșurilor ne gratulam reciproc despre cât de civilizate și frumoase sunt, acestea au devenit de fapt spațiul perfect pentru articularea și reînvigorarea mișcărilor naționaliste și de extremă dreapta locale”, arată Florin Poenaru.

Manifestația pentru ”mortul din Pungești”-momentul rupturii

Momentul în care s-a produs ruptura, iar protestatarii de stânga au refuzat deturnarea Mișcării de către extrema dreaptă, a fost manifestația de la Arcul de Triumf, de miercuri, 16 octombrie. După ce mass media a răspândit ”știrea” că la Pungești a murit un localnic în confruntarea cu jandarmii, în București protestatarii anti-Roșia au ieșit la un miting anti-Chevron. Presa a fost șocată că la Arcul de Triumf o parte a manifestanților a îngenuncheat, în vreme ce alții huiduiau. Explicația: fractura între militanții de stânga și extremiștii naționaliști de dreapta. Violențele nu s-au manifestat doar în raport cu autoritățile. Duminica trecută, pe 20 octombrie, un manifestant a fost bătut de naționaliști, în fața Palatului Parlamentului.

”Delirul religios-naționalist de miercuri 16 octombrie de la Arcul de Triumf, agresiv la adresa celor care au îndrăznit să-l critice, precum și parada legionară de duminică, însoțită de asemenea de agresiuni și violențe, au umplut paharul. Aceste manifestări nu numai că nu au fost condamnate de organizatorii marșului, dar au fost normalizate ca făcând cumva parte din diversitatea firească a protestului, asta când nu s-a spus direct că victimele agresiunilor au fost de fapt elementele perturbatoare și incitante, fie pentru că au fluierat imnul, fie pentru că au arborat simboluri anarhiste sau anti-capitaliste (…) nu e de mirare că dacă nu îngenunchezi la imn și la rugăciune, nu ești înfofolit în drapel, sau nu ai tricou cu Antonescu,Codreanu sau măcar o ie, ești oricând pasibil să fii îmbrâncit, înjurat sau chiar să primești un pumn în față”, scrie Poenaru.

Naționalismul protestatarilor-fantezie conservatoare de secol 19

”Naționalismul din jurul Roșia Montana (sau a gazelor de șist) nu este naționalismul economic protecționist liberal, ci este strict ancorat în fanteziile conservatoare de secol 19 care leagă pâmântul de sânge, limbă și patrie în mod organic. O dată scos din cutie, dobândește un caracter autonom foarte puternic, cu atât mai mult în contextul românesc unde, să fim sinceri, naționalismul nu are deloc o tentă dizidentă ci este politică de stat, fiind încurjat masiv de toate puterile și de toți intelectualii oficiali de peste 40 de ani cel puțin. Altfel spus, naționalismul pe care îl vedem acum nu are deloc o valență anti-sistemică, cu atât mai puțin fiind în detrimentul clasei politice “vândute”, ci este reflexul foarte firesc al unei societăți îmbibate de naționalism, conservatorism și anti-comunism.

Liderii stabilesc traseul și mesajele, dispar când se produc violențe

Virajul spre naționalism, extremism de dreapta și militantism religios, pe cât era de previzibil, pe atât a fost făcut posibil de însăși dinamica protestelor.  Nu doar demonizarea stîngii menționată mai sus, și nici doar oportunismul politic al unora care au încercat să folosească aceste proteste pentru a-și spăla compromisurile și conivențele cu puterea, ci mai ales așa zisă structură informală, fără lideri a protestelor a dus la transformarea acestor proteste în arenă a neodreptei și naționalismului. Pentru o mișcare care se laudă că nu are lideri, sunt totuși foarte mulți oameni la portavoce, la televizor și pe facebook care vorbesc în numele protestelor și al protestatarilor, care fac și desfac trasee (ce-am căutat oare sub Arcul de Triumf  de exemplu ?), care sugerează îngenuncheri, momente de reculegere și mult imn, care dau comunicate și propuneri, care nu contenesc să explice, să critice, să propună, să sugereze și, în general, să afirme cum nu sunt lideri, deși nu se pot opri din vorbit și reprezentat. Însă acest verbiaj încetează exact când apar abuzurile, agresiunile și violențele. Atunci pare că nu mai e nimic de spus, nimic de adăugat, nimic de clarificat și nici o poziție de luat – în afara, e drept, fie a unor mesaje vagi și fals împăciuitoare, fie a unui delir precum acesta, ce solicită probabil alt tip de atenție. Deși nu am un fetiș pentru lideri și bărbați puternici, parcă prefer totuși niște lideri autoritari care să aibă discernământul și puterea să se opună neolegionarilor și extremei drepte, care să nu le facă jocul de la portavoce, acestei situații în care avem lideri informali vocali dar care în definitiv nu spun absolut nimic sau tac vinovat, lâsând astfel spațiul discursiv și politic la discreția extremiștilor”.

Blocul de stânga ar legitima legionarii

Mai multe persoane de stânga au propus organizarea unui bloc anti-capitalist unitar, distinct, care să creeze o contrapondere la neolegionari, în timpul protestelor. Motivația oferită de Poenaru este cutremurătoare: ”să nu mai fim așa de vulnerabili ca atunci când mărșăluim în grupuri mici, individuale”. Ideea nu este considerată productivă, pentru că i-ar legitima pe neolegionari. În luna mai a acestui an a avut loc la Cluj o întâlnire a cărei scop a fost încercarea de coagulare și federalizare a grupurilor ce se identifică a fi de stânga. ”Motivul a fost tocmai că fără un front comun vom fi destul de vulnerabili și ineficienți pe cont propriu, cu atât mai mult cu cât, chiar în acea întâlnire, s-a prefigurat în mod explicit apariția în viitorul foarte apropiat ale unor mișcări de stradă în România pentru care ar trebui să fim cât de cât pregătiți, atît tactic cât și politic. Însă ideea de federalizare și organizare a fost ridiculizată și apoi respinsă din diverse motive, inclusiv acela că lupta anti-capitalistă s-a considerat la acel moment încheiată, desuetă, de către unii participanți, care acum par însă că o redescoperă. Finalul întâlniri a însemnat de fapt atomizarea și mai mare a participanților. Acum ne aflăm în situația de a încropi ceva pe genunchi, rapid, sub imperiul urgenței, când deja agresiunile și loviturile au fost comise. Nu pot decât să urez succes acestei inițiative. Până atunci vom fi fiecare singuri în fața fasciștilor”, se arată în articolul publicat de criticatac.

Soluția: abandonarea Mișcării

”Prin urmare, astăzi ne aflăm în situația neconfortabilă de a fi prinși între, pe de o parte, o clasă politică închisă precum o castă și izolată de restul populației prin largi cordoane de jandarmi, polițiși, SRI-iști, SPP-iști și alte zeci de forme de pază, și pe de altă parte de segmente întregi de populație prinse în ghearele neofascismului. Cele două nu se opun, ci doar se hrănesc reciproc (vezi și acuzele de neofascism recente venite dinspre putere). În aceste condiții, în bună tradiție românească, a sta acasă e aproape revoluționar”, își încheie Poenaru articolul.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News