Psihologul Radu Leca explică faptul că frica trăită în cuplu nu apare întâmplător, ci provine din mecanisme adânc înrădăcinate, legate de rușine, competiție și vinovăție, preluate încă din relația cu părintele dominant și perpetuate în relațiile adulte.

"E normal să trăiești frică cât timp o accepți. Dacă nu o accepți, intră sub incidența a normalului. Pe lumea asta există psihoterapeuți că e vorba de psihoterapie de familie, că e vorba de terapie cognitiv-comportamentală, că e vorba de sexterapie. De aceea oamenii ăștia există. De ce? Ca să-ți explice că, în cazul în care tu te bazezi pe noțiunea de frică, tu atunci o vei înțelege ca fiind un factor concret din punct de vedere psihoemoțional, care ție îți garantează un echilibru despre care până acum tu nu ai vorbit.

Cum funcționează frica atunci când devine stabilizator

Când frica își generează un echilibru: știi că e acolo? Da. Știi până unde merge? Da. Incredibilă formularea, fiți atenți! Te poți baza pe ea? Da. Face parte din tine? Da. Ai înțeles ce o produce? Da. Dacă ceea ce o produce iese, iese și frica? Da. Îți va lipsi frica? Da.

Frica este ca tristețea pentru depresivi. Este arhiconoscut, la nivel internațional, că în interiorul structurii de depresie tristețea înlocuie fericire. Subiectul, ca să simtă ceva, se duce către tristețe. Același lucru se întâmplă și în această zonă tumultoasă, de altfel, a cuplurilor care simt frică unul față de celălalt ca parteneri.

Diferențele de percepție între femei și bărbați

Dacă nu ai simțit frică și uneori, fiindcă am văzut că această frică este explicată variabil în funcție de sexul celui care explică, femeile într-un fel, bărbații într-un fel. Femeile spun: „Nu știu dacă simt chiar frică, dar un pic de rușine simt.” Această noțiune „un pic de rușine” are legătură cu variabila denumită tatăl biologic dominant sau tatăl vitreg dominant.

Intrăm aici sub speța care stă la baza multelor uși deschise în cabinetele de psihoterapie, care afirmă subiectul intrat pe ușă în felul următor: „Vreau să înțeleg ceea ce simt față de partener. Eu simt rușine sau frică. Când mă simt dominat, nu vreau să greșesc, intru sub incidența competiției sau a fricii.”

Rușinea și teama de a nu fi perceput nepotrivit

Acum, din rușine și nedorind să fim categorisiți de cei din jur ca fiind tăntălăi, noi preferăm să spunem așa: dorind să țin cuplul întreg, având dorința de a nu renunța la cuplu sau familie și știind că sunt o persoană timidă, rușinoasă, sensibilă, emotivă, nu vreau să accept neapărat că partenerul de cuplu îmi face frică. În schimb, vreau să mă gândesc că nici nu sunt într-o competiție reală cu el, dar mă tem să nu greșesc în ceea ce spune sau face.

Și acum să luminăm capetele celor care poate nu au înțeles, iar luminarea va veni în felul următor: sunt trei cuvinte care conduc la această frică în psihoterapie și în sexterapie competiția, rușinea și celebra structură compulsivă de vinovăție", a explicat psihologul Radu Leca.