€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Când asfaltul devine toxic și umbra salvează orașul

copac-oras-freepik_56015200 freepik foto
 

În mijlocul verii, atunci când soarele arde nemilos iar termometrul sare de 35 de grade, asfaltul din orașe devine mai mult decât o simplă suprafață de...

Cercetătorii de la Environmental Evidence Journal au arătat că asfaltul, atunci când este expus direct radiației solare, poate atinge temperaturi cu zeci de grade mai mari decât aerul înconjurător. Nu este doar o chestiune de disconfort – la aceste temperaturi extreme, bitumul și alte materiale din compoziția asfaltului încep să elibereze compuși organici volatili (VOCs), substanțe care contribuie la poluarea aerului și la formarea ozonului la nivelul solului.

Fenomenul este cunoscut sub numele de „insulă de căldură urbană”, descris pe larg în studiile NASA privind climatul orașelor. Diferența de temperatură dintre zonele asfaltate și spațiile verzi poate depăși 10 °C. Un exemplu concret vine dintr-o cercetare realizată în Port Harcourt, Nigeria, care a arătat că asfaltul supraîncălzit ridică temperatura urbană cu peste 4 °C, amplificând efectele poluării fotochimice și disconfortul termic pentru locuitori.

Copacii – aer condiționat natural cu rădăcini

Soluția? Orașele care au înțeles acest mecanism nu s-au rezumat la campanii simbolice de plantare, ci au introdus arborii direct în strategia de infrastructură. O meta-analiză cuprinzătoare publicată în Environmental Evidence Journal, care a revizuit 308 studii din întreaga lume, a concluzionat că zonele cu vegetație urbană sunt în medie cu 0,8 °C mai răcoroase decât zonele fără vegetație, iar pădurile urbane pot scădea temperatura chiar și cu 1,6 °C. În unele cazuri, impactul arborilor a fost de 3–5 °C, un adevărat scut termic natural.

Datele sunt susținute și de un raport privind pădurile urbane din Chicago, unde, doar într-un singur an (1991), copacii au absorbit aproximativ 210 tone de ozon, 234 de tone de particule PM10 și cantități semnificative de NO₂ și SO₂. Tot arborii au redus și emisia de compuși toxici din asfalt, oferind umbră suprafețelor și împiedicând evaporarea accelerată a substanțelor poluante.

Practica locală din București

Și în România există exemple pozitive. În Sectorul 3 al Capitalei, administrația locală a transformat aliniamentele stradale în adevărate coridoare verzi. Sute de arbori plantați de-a lungul bulevardelor au format pergole generoase, care nu doar înfrumusețează peisajul, ci țin la distanță arșița verii. Umbra lor protejează atât carosabilul, cât și trotuarele, reducând supraîncălzirea asfaltului, limitând deformările termice și scăzând riscul ca acesta să devină o sursă de poluare. Unul alt efect important al plantărilor  pe aliniamente este acela asupra bugetului local. Carosabilul nu se mai strică așa repede, așa că se reduc substanțial costurile pentru mentenața drumurilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close