Urmărește emisiunea live


Australia va organiza în maximum trei ani un referendum privind recunoaşterea aborigenilor prin Constituţie

Guvernul australian intenţionează să organizeze în maximum trei ani un referendum pentru o modificare a Constituţiei prin care să fie recunoscuţi aborigenii, a declarat miercuri ministrul pentru indigeni, Ken Wyatt, citat de DPA şi Reuters.

"Voi dezvolta şi voi prezenta o opţiune de consens pentru recunoaşterea constituţională, care să fie supusă la referendum în actualul mandat parlamentar", a anunţat Wyatt într-un discurs televizat la nivel naţional. "Recunoaşterea constituţională este prea importantă pentru a nu fi înţeleasă şi prea importantă pentru a fi grăbită", a arătat ministrul, adăugând că a început deja să solicite opiniile liderilor aborigeni. Următoarele alegeri parlamentare vor avea loc în 2022.

Pentru referendum vor fi alocate 160 de milioane de dolari australieni (circa 99 de milioane de euro), iar guvernul are intenţia fermă de a recunoaşte aborigenii prin Constituţie, a precizat ministrul.

Wyatt s-a angajat să colaboreze cu parlamentarii din întreg spectrul politic, însă nu a dat alte detalii despre referendumul propus şi despre recunoaştere.

În Australia s-au organizat doar 44 de referendumuri după 1901 şi doar opt dintre ele s-au încheiat cu succes.

Ministrul a declarat că se va inspira din referendumul din 1967, prin care Constituţia a fost modificată astfel încât să permită înregistrarea aborigenilor la recensământul populaţiei. "Dacă dorim să vedem din nou un astfel de consens, trebuie să fim riguroşi şi să avem răbdarea de a face lucrurile cum trebuie", a insistat el.

Ken Wyatt este primul aborigen australian ajuns ministru în guvernul federal de la Canberra, ca responsabil pentru îngrijirea vârstnicilor. În mai anul acesta, el a înregistrat o altă premieră ca aborigen, fiind însărcinat cu problemele minorităţii respective. El este de părere că aborigenii trebuie incluşi în deciziile politice şi apreciază că "până şi politicile şi programele moderne cel mai bine intenţionate au tins către o abordare de sus în jos, prin comandă şi control". "De parcă aborigenii nu ar şti de ce au nevoie sau ce vor" - a explicat el.

Aborigenii sunt cea mai veche populaţie umană din Australia, unde strămoşii lor au ajuns cu circa 50.000 de ani înaintea coloniştilor britanici. În prezent, numărul lor este de aproximativ 700.000, într-o populaţie totală de 23 de milioane; proporţia lor este însă mult mai ridicată în penitenciare, unde 27% din deţinuţi sunt aborigeni. Aborigenii nu au avut drept de vot până la jumătatea deceniului 1960, au o speranţă de viaţă cu 10 ani mai mică decât a majorităţii australienilor, iar aproape toţi indicatorii socio-economici în ceea ce îi priveşte sunt slabi; rata sinuciderilor, a alcoolismului, a violenţei în familie şi a condamnărilor la închisoare sunt disproporţionate în defavoarea lor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel