Află verdictul ANSVSA în cazul chifteluțelor vândute la IKEA România

ikea_chiftele
ikea_chiftele

Chifteluțele și alte produse de carne comercializate la IKEA România, care au fost retrase temporar de la vânzare, nu conțin carne de cal, au anunțat, luni, inspectorii Autorității  Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). 

"Inspectorii ANSVSA, în condiţiile absenţei unei notificări oficiale prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje, s-au autosesizat şi au prelevat probe atât din chifteluţe cât şi din alte produse din carne, comercializate de către magazinul IKEA din România", informează un comunicat de presă postat pe site-ul instituției.

"Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară a finalizat analizele pentru respectivele produse, iar rezultatul a fost negativ pentru carne de cal", se mai arată în comunicat.

Decizia de retragere a chifteluțelor și a altor produse de carne comercializate la IKEA România a fost luată după ce, în data de 25 februarie, reprezentanţii autorităţilor competente ale Republicii Cehia, au informat că au depistat carne de cal în compoziţia unui produs comercializat de către compania fondată în Suedia. Producătorul de mobilă a fost, astfel, determinat să oprească vânzarea produselor în mai multe ţări europene, inclusiv în România.

Statele vizate au fost Cehia, Slovacia, Ungaria, Franţa, Suedia, Marea Britanie, Portugalia, Italia, Olanda, Belgia, Spania, Grecia, Cipru şi Irlanda.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel