Martha Bibescu, în Izvor, Țara sălciilor, 1938: “O văduvă din Imoasa îl pune pe notarul din sat să-mi scrie așa: < Boii mi-au murit de bătrânețe și de boală. Omul meu, răposatul Tudor - Dumnezeu să-l ierte!-, a murit pentru că a trudit să-i înlocuiască> “.
Ce s-o fi ales de Imoasa Marthei Bibescu după 80 de ani? Câți consăteni ai ei mai sunt pe ulițele satului? Câți au plecat în pribegie? Câți mai muncesc, câți asistați sociali, câți boi, câți Tudori?
Ce mai înseamnă munca pentru români? Este românul muncitor sau este leneș? Ce mai este eficiența muncii? Productivitate? Salarii unitare? Asistență socială pentru votanții de partid? Când e românul harnic în ochii politicienilor - în campania electorală sau după? Munca la stat vs muncă la privat? De ce sunt Sindicatele doar la TV și nu în stradă? 3 zile de muncă pentru parlamentari, în care strâng cu chiu cu vai în jur de 10 ore, 7 zile pentru corporatiști? Salarii mai mari la bugetari, mai mici la privat?
Să luăm câteva exemple: Cei peste patru milioane de români care muncesc de se spetesc în străinătate, de regulă făcând munci pe care nu le mai fac occidentalii, ies din discuție. Aici nu sunt dubii.( Îi excludem pe hoții de buzunare, cerșetorii și damele de companie care au căpătat caracter internațional)
Asistații sociali, cei care sunt în putere și au rămas în țară, sunt tineri, dar n-au chef de muncă și se înrolează în armatele primarilor. Fiecare e mulțumit, primarul că-I are la mână și își asigură un alt mandat, asistații că pot să stea liniștiți la cârciumă. Câți dintre ei au cu adevărat nevoie de ajutor social, câți nu?
De la țară îi mai amintim pe bătrânii care au rămas singuri ca nălucile pe ulițele satului, în așteptarea nepoților din străinătate, cu care s-ar putea să nu se mai înțeleagă decât dacă dau bine din mâini.
La oraș nu trebuie să-I uităm pe tinerii corporatiști care muncesc vreo zece ani până se dezmeticesc și fug care încotro prin satele ardelenești unde să uite de aglomerație și de cele 15 ore de muncă pe zi.
Deci, pe medie, Românul nu e leneş, aşa cum ne întrecem cu toţii să spunem în ultima vreme.
Cei care pot schimba însă rezultatul sunt demnitarii români, o specie ocrotită prin lege, care nu este deloc pe cale de dispariție, ci dimpotrivă, care face pui de vreo 20 de ani. Ușor de recunoscut – vile între 500 și 1500 de metri locuibili, zeci de mii de hectare de teren, vacanțe luxoase, pescuit în ape adânci. Și pe care nu-I găsești de 1 Mai printre devoratorii celor peste 20 de milioane de mici și a tonelor de bere, ci la un pahar de "Opus One".
Hai, noroc! Popor muncitor și tolerant …
Sursa- www.oanastanciulescu.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
