În această zi de comemorare, rețelele de socializare s-au umplut de mesaje de reculegere și reflecție. Printre cei care au transmis un gând s-a numărat și medicul psihiatru Gabriel Diaconu, director medical, care a publicat un text emoționant despre evoluția intervențiilor în situații de criză, dar și despre felul în care o țară poate învăța din suferință.

Citește și: Nicușor Dan: „Colectiv rămâne oglinda unui stat care nu a funcționat”

„E deja parte din manualele de istorie”

Medicul începe prin a reaminti contextul tragediei de la Colectiv, tragedie care a rămas adânc întipărită în memoria colectivă a României. El vorbește despre momentul zero al unei schimbări de conștiință.

„E deja parte din manualele de istorie. Un incendiu îngrozitor dintr-un club, în București, a făcut zeci de victime, pe 30 octombrie 2015. Unele au murit arse, altele sufocate, altele călcate în picioare în busculada către ieșire.

În zilele care au urmat, dimensiunea tragediei a dus la demisia premierului, o criză profundă și proteste de stradă față de felul în care corupția ucide.

Destinul celor afectați, dar și simbolurilor comunității din care făceau parte, au fost preluate politic de o parte a opoziției și mai apoi folosite, mai mult sau mai puțin nerușinat.

Acest text nu se referă la niciunul dintre aceste aspecte. După atâția ani, nu mai importă cine, ce, dar mai ales de ce a ales atunci o anumită poziție publică.

Ce contează, în schimb, e bilanțul schimbării”, scrie el.

De la Maternitatea Giulești la Rahova: un sistem construit pas cu pas

„Prima intervenție în criză pe care am făcut-o în România a fost acum 15 ani, după explozia de la Maternitatea Giulești. Cel mai recent am coordonat psihologii și asistenții sociali după explozia din cartierul Rahova, și operațiunea de repatriere a pacientului transferat în Austria după deflagrație.

Fac genul acesta de muncă de mulți ani, și am văzut de-a lungul anilor oameni care au vrut să pună umărul, oamenii care au crescut domeniul, dar și oameni care i-au pus bețe în roate, respectiv care-au distrus sau stricat lucruri.

Prima realitate este că, în 2025, avem un mecanism coordonat, și integrat, de intervenție în criză. De la conceptul inițial de GIIC (Grup Integrat de Intervenție în Criză) pe care i l-am prezentat premierului interimar Câmpeanu în noiembrie 2015, astăzi avem o arhitectură complexă și stabilă, care include puncte de comandă și control, puncte operaționale avansate, o colaborare intensă și funcțională inter-agenții, proceduri standard, și cicluri de profesionalizare”, mai scrie acesta.

Citește și: Ministrul Sănătăţii: România va putea trata marii arşi în centre moderne, construite cu grijă şi demnitate

Lecțiile din Colectiv: o rețea care a crescut din durere

Doctorul subliniază că tragedia a determinat nașterea unei rețele de intervenție mult mai bine pregătite și mai conectate. Colectivul a fost un catalizator al solidarității și al profesionalizării în domeniul intervențiilor psihosociale.

„La vremea respectivă, pentru prima dată în istoria României, GIIC a coordonat asistența socială și psihologică a victimelor și familiilor acestora nu doar în România, cât și în nouă țări de destinație, atât prin rețeaua de ambasade și consulate dar și prin intermediul voluntarilor coordonați de Ana Z Radulescu și asociația AsProAs.

Astăzi avem rețele GRIP (Grup Rapid de Intervenție Psihologică) și echipe mixte, o nouă generație de asistenți sociali și o cu totul altă anvergură a prezenței lor.

În urmă cu 10 ani prezența societății civile era dezorganizată, de oportunitate și deloc ancorată, sau angrenată coerent, în acțiuni de criză. Era mult entuziasm, dar puțină structură și disciplină.

Astăzi avem o rețea de entități partener care au creat ecosisteme stabile, robuste și mature, unele care au dat botezul focului atât în criza refugiaților din Ucraina, dar și în situații de criză națională (inundațiile de la Galați, Broșteni, operațiuni complexe de repatriere după cutremurul din Turcia, repatrierile din Gaza și Liban etc)”, explică.

„Ce-am făcut în 10 ani?”

Medicul pune o întrebare esențială, care răsună în societate de un deceniu: ce s-a schimbat cu adevărat după Colectiv? Dincolo de lipsa centrelor pentru mari arși, el vorbește despre memoria instituțională și despre nevoia de reflecție.

„România își aduce aminte de expresia profetică a ministrului Sănătății de la acea vreme, Nicolae Bănicioiu, cum că „avem de toate”, dar și de tsunami-ul de furie socială când, de fapt, n-aveam mare lucru. Ce-a vrut să zică omul a fost una, ce-a înțeles poporul e alta.

Fapt e că timpul nu stă în loc. Sistemele cresc și se erodează, procedurile pot deveni mai bune sau dimpotrivă memoria instituțională dispare.

Presa întreabă, pe bună dreptate, ce-am făcut în 10 ani și de ce nu avem „centre de mari arși”. E o discuție care merită continuată și care n-are un răspuns simplu, oricât ar încerca unii să arunce vina de colo-colo.

Presa nu întreabă ce-am înțeles din Colectiv, și dacă sunt sau nu lucruri care au devenit după Colectiv. Dar ele sunt acolo, fie că pică sau nu pe propaganda vreunei părți ale opiniei publice”, continuă acesta.

„Un sistem matur de protecție civilă nu-i ca un joc Lego”

„Un sistem matur de Protecție Civilă nu-i ca un joc lego pe care-l iei de la mall. E un mastodont logistic, operațional, înalt specializat pe care-l crești, și îl crești, și îl crești, și unde pe de o parte te rogi să nu vină vreodată năpasta, dar când vine anticipezi că nu va funcționa perfect, sau eficient, nici măcar suficient, prin extensie.

Pentru că așa stau lucrurile. Nicio țară pe lumea asta n-are vreodată răspuns perfect la o catastrofă”, mai scrie Diaconu.

Despre forțele de intervenție și memoria colectivă

„Anul acesta, după două exerciții imense, SEISM25 și CONVEX3, am ajuns la punctul la care ne dăm seama că trebuie să investim mult mai mult în conceptul de SC-SC (staff care - self care), în reziliența personalului nostru de intervenție.

La Colectiv, după o empatie inițială față de forțele de intervenție DSU, medicii români, voluntarii etc, manipularea publică a dus la o inversiune teribilă afectivă față de aceștia. Au fost porcăiți, tăvăliți, făcuți de râs, luați și trecuți prin tocător de oameni pe de o parte afectați de tragedie, pe de altă parte înveninați mediatic.

În pandemie, la alte dezastre, „îngerii salvatori” devin degrabă demoni ai apocalipsei, și populația se grăbește să-i acuze”.

„N-avem voie să ne oprim”

În final, mesajul doctorului devine o pledoarie pentru perseverență, empatie și respect față de memoria celor pierduți. Colectiv nu trebuie doar comemorat, ci și înțeles ca o lecție permanentă.

„Zilele trecute o doctoriță tânără din Buzău a fost găsită decedată după gardă, și opinia publică este polarizată pe marginea acestui noul deces din rândul cadrelor medicale.

N-avem voie să ne oprim. Eu știu un singur fel de-a onora fiecare din cele 65 de victime ale incendiului care, acum 10 ani, a secerat din cunoștințele mele, prieteni de-ai prietenilor mei, oameni din aceeași comunitate în care am copilărit, în care am crescut, și care cu adevărat mă reprezintă.”

Mesajul medicului Gabriel Diaconu este mai mult decât o rememorare a unei tragedii. Este o lecție despre responsabilitate, solidaritate și capacitatea unei națiuni de a-și crește propriile mecanisme de reziliență, nu doar pentru a salva vieți.