Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Veneția 2020. Anul leoaicelor

Chloe Zhao - nu a putut să vină pentru a-și lua Leul de aur
Chloe Zhao - nu a putut să vină pentru a-și lua Leul de aur

Unii ar putea spune că directorul Mostrei a avut gura-aurită atunci când, în iulie, anunțând selecția oficială, prezenta filmul Nomadland, al americancei de origine chineză Chloé Zhao, drept posibilul viitor Oscar.

Cei care îl cunosc cât de cât pe Alberto Barbera și-au dat seama că fostul critic nu se joacă de-a ghicitul. În fapt, ne înmâna un cod ce ne înlesnea o mai limpede privire asupra unui film considerat a avea tot ce trebuie pentru a domina competiția. Nu este greu să ne amintim că mai toate peliculele premiate în ultimii ani la Veneția au luat drumul Oscarului (Roma, Joker).

Deși unele decizii ale juriului au fost comentate și chiar aspru criticate, acordarea Leului de aur încă tinerei cineaste (38 de ani) nu a surprins și nu a întreținut apetitul polemic. Nomaland nu vine de nicăieri. Chloé Zhao nu a intrat în istoria cinematografului alaltăieri. Debutul ei din 2015 cu westernul crepuscular Songs my Brother Taught Me dar, mai ales, cel de al doilea film, splendidul The Rider (2017), povestea unui campion de rodeo constrâns să renunțe la luptă, au atras atenția celor interesați de parcursul acestei cineaste care nu plutește pe valul spectacolelor feminismului. Eroina ei din Nomaland (Frances McDormand) prelungește, într-un anume fel, istoria pierzătorilor din The Rider, a celor uitați, lăsați în voia sorții intr-o Americă prea absorbită de propriile ei contradicții pentru a se mai gândi la visurile oamenilor.

Pierfrancesco Favino - Cupa Volpi pentru Padrenostro

Autoarea este cea de a doua femeie câștigătoare a unui Leone d'oro din ultimii zece ani, urmând-o pe Sophia Coppola cu Somewhere din 2010. Mai mult ca sigur succesul cineastei americano-chineze (sau chinezo-americane,) va fi integrat momentului actual al feminismului, al mișcărilor în numele egalitarismului între sexe pe care nici un festival nu-l mai poate ignora. Nici măcar Veneția. Sper ca situarea în acest unghi să nu-i denatureze meritele. Dintre cele optsprezece filme aflate în competiție, opt au drept autori regizoare.

Vanessa Kirby -Cupa Volpi pentru Pieces of a Woman

Problematica multora are atingere cu dramele femeilor, cu istoria afirmării lor. În această privință, comentatorii de la fața locului au fost de acord, dar unanimitatea lor s-a situat doar pe terenul temelor, mai puțin al valorii în sine. Nu mă îndoiesc că, atunci când filmele premiate își vor începe călătoria prin lume - dincolo de opreliștile impuse de pandemie - diversitatea privirilor, fatalmente restrânsă acum, va aduce mai multe nuanțe. Poate că Miss Marx al Suzannei Nicchiarelli despre îndrăzneala fiicei mai mici a lui Karl Marx, Eleanor, de a-și depăși epoca și normele comportamentului feminin va fi văzut și ca o eternă dramă a femeii. Poate că și Quo vadis, Aida (producție cu participare românească) al cineastei bosniace Iasmila Zbanic va beneficia de un loc mai bun în geografia cinematografului contemporan cu lumea lui care nu cântărește cota de suferință a ființei umane.

Nici filmul lui Andrei Koncealovski Dragi tovarăși despre prețul plătit de-a lungul anilor de cei care au crezut în "idealurile comunismului" nu este străin de această idee, dar aici măiestria unuia dinre marii cineaști contemporani și-a spus cuvântu,l aducându-i Premiul special al Juriului. Privite cu o neutralitate binevoitoare de presa americană, uneori chiar la granița cu obiectivitatea, atâta câtă poate fi ea, ediția din acest an avut parte de un tratament neașteptat de dur din partea criticilor francezi. "O ediție atonă, o selecție oficială insipidă" -   scrie le Monde, "Bal mascat tragic la Veneția" - citim în Libération, corespondentului acestui din urmă ziar aparținându-i și nefericita sintagmă "vânătoare de porci" (parafrază după obișnuita "vânătoare de lei").

Andrei Koncealovski - Premiul special al juriului (Dragi tovarăși)

Ca veche, ba chiar străveche cititoare a celor două cotidiane, altfel printre cele mai prestigioase din Europa, am rămas șocată să întâlnesc în paginile ziarului fondat de Jean-Paul Sartre și Serge July în 1973 - este vorba de Libération - infama expresie "vânătoare de porci", aluzie absolut abracadabrantă la mărturisirea lui Cate Blanchett cum că în lunile de izolare stat de vorbă mai mult cu porcii și cu găinile, la ea acasă, în Australia. Atât de calm de obicei și de rezistent la critici, ba chiar la atacuri, Alberto Barbera a ținut să exprime, într-o conferință de presă ad-hoc, nedumerirea în fața unor astfel de gesturi.

A reamintit caracterul anunțat de la bun început al actualei ediții care, prin forța lucrurilor, rămâne una pe post de laborator, în care se testează până la urmă, rezistența cinematografului într-o astfel de vreme cum este cea pe care o traversăm. Cred însă că se pune la încercare și capacitatea de anduranță a oamenilor care înfruntă valurile și, printre ei, directorii marilor festivaluri nu sunt ultimii. Poate că ar trebui să se țină seama mai mult de orgoliile naționale atunci când se semnează diferite acorduri de bună colaborare și susținere reciprocă în mult prea vanitoasa lume cinematografică.

Francezii nu și-au revenit încă de pe urma anulării întâlnirii din luna mai de la Cannes. Dar nici criticii italieni nu au stat cu mâinile în sân, odată palmaresul anunțat. După ce, cu numai o zi înaintea închiderii, nu și-au ascuns convingerea că este imposibil ca unul dintre marile premii să nu revină unui film al țării gazdă, cu patru titluri în concurs, anunțul final i-a doborât pe unii confrați. Pur și simplu au dat vina pe președinta juriului, într-un articol din Corriere della sera care nu și-a ales prea mult cuvintele: "O ediție pătată de verdictul lui Cate Blanchett".

Tilda Swinton, aici în Vocea umana al lui Almodovar prezentat la Veneția, a fost distinsă cu un Leu de aur onorific

Chiar așa, pătată, "macchiata". Amintitul Miss Marx a fost ignorat, deși la bursa criticii avea note printre cele mai mari, ca și ambițiosul Notturno, cronică riscantă a unui război contemporan din Orientul mijlociu, semnată de Gianfranco Rosi, câștigătorul unui Leu de aur în 2013 cu Sacro Gra. Idem - Surorile Malacuso, de Emma Dante. Doar Padrenostro al lui Claudio Noce s-a salvat prin Cupa Volpi ce i- a revenit protagonistului Pierfrancresco Favino în rolul unui tată-erou din așa numiții "ani de plumb" (ai terorismului în floare). Probabil a fost prea puțin pentru prea multele așteptări. În schimb, pentru Kornel Mundruczo și Vanessa Kirby, câștigătoare a Cupei Volpi pentru rolul dramatic din Pieces of a Woman, a însemnat enorm.

Cu acest film regizorul ungur, în general abonat la Cannes, pătrunde și pe culoarul Mostrei, iar actrița engleză iese din tiparul Prințesei Margaret, personajul lansat în serialul Netflix The Crown. Normal ar fi fost ca, după ce cinematograful aproape că a fost anihilat atâtea luni de zile, să ne bucure ieșirea lui din surghiun, și încă pe poarta regală a celui mai vechi festival din lume. Se pare, însă, că dincolo de toate răsturnările vremii, a te bucura omenește rămâne un exercițiu dificil.

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.24
YesMy