Veneția 2013: George Clooney la el acasă
Degeaba declară Albero Barbera, directorul festivalului, că nu vedetele trebuie să țină, cum se spune, pagina întâi a Mostrei. Sosirea lui lui George Clooney a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie: poate destinul unui festival nu depinde de staruri, dar viața lui de zi cu zi, în mod sigur, da.
[caption id="attachment_360128" align="alignnone" width="640"] George Clooney sosind la Festivalul de la Veneția[/caption]E nevoie să spunem mai multe decât că deschiderea celei de a 70-a ediții a întârziat câteva minute, actorul fiind reținut de mulțime pe covorul roșu? Ce-i drept, nu l-au sechestrat admiratoarele, pur și simplu starul a uitat de ceas, tot semnând autografe, mai darnic ca niciodată. La Veneția, se simte ca la el acasă, a fost aici de șaisprezece ori, însoțit sau nu, așa cum s-a întâmplat și de data aceasta, când a descins singur din vaporetto. Amănunt care nu putea trece neobservat, drept care mai toți ziariștii nu au scăpat prilejul pentru a-l întreba : Când vă veți logodi ? « Mă gândesc ». Alte dăți, răspunsul era mai jucăuș : « Mâine ». Cum, necum, când nu este prezent, parcă lipsește ceva Veneției, cu atât mai mult cu cât starul nu se arată doar pentru zâmbetul cu adevărat fermecător.
Întotdeauna numele lui a fost legat fie de filme în competiție, fie de deschideri în afara concursului, cum s-a întâmplat și acum cu Gravity, creația regizorului de origine mexicană Alfonso Cuaron, care lucrează în SUA. Cum filmul va avea premiera și la noi, în curând, nu voi spune multe despre această odisee dramatică a doi oameni, un bărbat și o femeie (Sandra Bullock) pierduți în spațiu, căutând cu disperare o soluție pentru a supraviețui. În mai, la Cannes, l-am văzut pe Robert Redford înfruntând pe viață și pe moarte vrăjmășia oceanului, în All Is Lost. Bătălia s a mutat acum în spațiu, mitologia Hollywoodului fiind întemeiată și pe icoana omului în luptă cu propriile limite. Cele două vedete duc tot filmul în spate, desigur, dacă nu punem la socoteală imensele dotări tehnologice. Sandra Bullok mărturisea că aceasta a fost cea mai dură experiență din întreaga ei carieră.
Mai glumeț, George Clooney recunoaște că greul a revenit Sandrei, rolul său reducându-se, zice el, la câteva exerciții de yoga și îngurgitarea câtorva pahare. Adevărul este altul, actoul a muncit chiar și la rescrierea dialogurilor, după ce la montaj, frazele nu i s au părut adecvate. Dacă i-a convenit sau nu i-a convenit regizorului Alfonso Cuaron, nu știm, dar cum să se fi opus când tot filmul, cu uriașele lui cheltuieli, a găsit producători datorită numelui lui Clooney ? Altfel, filmele văzute până acum au, cu totul întâmplător, o oarecae legătură cu Gravity, mai toate vorbesc, într-un fel sau altul, despre rezistență.
Primul film din competiție al țării gazdă, debutul scriitoarei și actriței Emma Dante Via Castellana Bandiera este, în aparență, o comedie despre încăpățânarea de catâr a unor palermitani care nu vor să cedeze o amărâtă de trecere, prinși cu mașinile în strâmtoarea unei străduțe. Nici una dintre cele două femei de la volan nu face un pas înapoi pentru a lăsa cale liberă alteia. Nu contează că se grăbesc, că timpul trece, nu te pui cu ogoliul sicilienilor. Inevitabilul tragic se produce, ultim act al așteptărilor mulțimii dornice de spectacol. Îndelung aplaudată, Emma Dante poate spera la o răsplată. Încăpățânată, dar cu o conotație pozitivă, așa ne-a apărut și eroina lui John Curran din filmul Tracks, bazat pe experiența reală a tinerei Robyn Davidson care, cu patru cămile, a străbătut deșertul australian, până la oceanul Indian. Document despre curajul de a nu renunța, filmul ar putea să atragă atenția juriului asupra actriței Mia Wasikowska, din Australia, ca și regizorul.
În sfârșit, și noi, spectatorii, am fost cât se poate de rezistenți dacă am îndurat preț de trei ore ambiția lui Philip Groning din Germania de a filma Die frau des polizisten în scurte și numeroase capitole, a căror inconsistență și prețioasă provocare ne- a pus la grea încercare nervii. Primul capitol : aparatul este fixat pe o codobatură așezată pe un copac. Nu pleacă de acolo decât după un minut sau două, lungi cât veacul. Și tot așa. Scapă cine poate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
Ion Iliescu, lecție pentru ”noua clasă politică”, greu de înțeles de către luzării momentului de Val Vâlcu
