€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

„Viața e un poem”-poezia, muzica și teatrul se întâlnesc într-o experiență scenică unică la TNB
Autor: D.C.

toma-enache-viata-poem_00133800 Toma Enache poate fi văzut nu doar ca regizor, ci și ca actor, în spectacolul ”Viața e un poem”
 

Premiera spectacolului „Viața e un poem” va avea loc luni, 22 septembrie, de la ora 19:00, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala...

„Viața e un poem” este, în esență, un manifest artistic: o invitație de a simți, de a visa și de a redescoperi frumusețea clipei, într-o călătorie emoțională în universul poeziei românești și universale. Versurile marilor poeți – Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Mihail Eminescu, Ion Barbu, Miron Radu Paraschivescu, Ana Blandiana și Georgios Seferis – se împletesc cu muzica de înaltă ținută, dansul și imaginea, într-o poveste scenică vibrantă, plină de rafinament.

„Spectacolul Viața e un poem exact asta face: aduce viața pe scenă sub forma unui poem. Cu simplitate și cu emoție”, declară regizorul Toma Enache, cel care semnează această creație. Toma Enache este cunoscut publicului larg prin filmul său de artă „Enescu, jupuit de viu”, distins cu peste 50 de premii internaționale – de la festivaluri prestigioase din Europa, SUA și Asia. 

„Viața e un poem” reprezintă însă o ocazie rară: singurul spectacol în care Toma Enache poate fi văzut nu doar ca regizor, ci și ca actor. El devine liantul subtil dintre cuvânt și emoție, purtând publicul printr-o suită de stări și imagini poetice.

Alături de el, un ansamblu de artiști remarcabili dă viață acestui univers: Jezebel, cu vocea ei inconfundabilă, capabilă să treacă de la fragilitate la intensitate explozivă; Oana Dragnea, actriță cu o prezență scenică magnetică, aduce eleganță și expresivitate fiecărei mișcări; pianiștii Sorin Zlat și Alexandru Burcă, ambii cu o carieră internațională strălucită în jazz și muzică clasică; Lucian Maxim, percuționist de excepție, membru al Filarmonicii „George Enescu”, care dă spectacolului pulsul său vibrant.

Universul vizual este semnat de Iulia Cutova (grafică) și Roxana Zidaru (videoproiecții), care completează cu imagini poetice această experiență totală. „Viața e un poem” este, în esență, un manifest artistic: o invitație de a simți, de a visa și de a redescoperi frumusețea clipei. Un spectacol independent, produs cu sprijinul BES ROMANIA, manageriat de Martha Maria Mocanu, care aduce pe scenă emoția pură a poeziei împletite cu muzica și imaginea.

În paralel, Toma Enache lucrează la o nouă provocare regizorală: o montare clasică a capodoperei „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, cu o distribuție de excepție, ce va avea premiera pe scena Operei Naționale din București, în 18 noiembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close