Veneția 75. Cartea, un viciu - uneori - nepedepsit

Corespondență de la Magda Mihăilescu / 06 sep 2018 / 14:10 Salveaza PDF Comentarii
Eroinele din Amica geniale la vârsta copilăriei și apoi a adolescenței
Descriere foto: Eroinele din Amica geniale la vârsta copilăriei și apoi a adolescenței

Cinematograful ne-a pedepsit de atâtea ori iubirile literare, distorsionând, rezumând primitiv cărțile dragi nouă, ecranizând cu zel comercial capodopere ale scrisului, încât, după atâta amar de vreme, aproape că am devenit imuni în fața trădărilor.

Poate de aceea atunci când se ivește câte o minune, chiar dacă nu dumnezeiască, revenim la gânduri mai senine, ne regăsim încrederea în puterile filmului de a stabili bune raporturi cu cartea. Am trăit astfel de momente acum, la Veneția, unde am avut prilejul să vedem, îm avanpremieră mondială, primele două episoade tv din ecranizarea tetralogiei napolitane a Elenei Ferrante, Amica geniale, tradusă și la noi, cu titlul primului volum, Prietena mea genială.

Producția HBO-Rai 1, serial conceput în 8 capitole, fiecărui volum revenindu-i două, a stârnit destulă rumoare, ba chiar neîncredere din parta unora, în momentul în care a fost anunțat proiectul. Chiar dacă autorul temerarei ecranizări era Saverio Costanzo, unul dintre cei mai buni regizori ai generației încă tinere (42 de ani), distins în 2004 cu un premiu Donatello pentru debut. Având, pe deasupra , și experiență în televiziune. Literatura misterioasei Elenei Ferrrante, scriitoarea cu identitate incertă, epica ei masivă, acoperind destine de-a lungul a șaizeci de ani, dar și istoria unei epoci, într-un ținut umbros și tentacular cum este Napoli, avea toate motivele să intimideze, să stârnească semne de întrebare.

Numai cifra tirajelor, un milion și jumătate de exemplare în Italia, două milioane în SUA poate da amețeli. Cele zece minute de aplauze care au izbucnit în sala Grande i-au liniștit atât pe autori, pe Costanzo și scenariștii săi, cât și pe iubitorii unei cărți devenite un cult în Italia și râvnite de mari case de producție pentru a o aduce pe ecran.

Juliette Binoche și Guillaume Canet în filmul Doubles vies

Nu mă îndoiesc că fiecare cititor s-a întrebat, cum am făcut și noi, de altfel, din colțul nostru, cum ar putea arăta pe ecran micuțele Lenu și Lila, prietenia lor fascinantă și temătoare începută în copilăria trăită într-unul dintre cartierele orașului Napoli, apoi adolescentele, femeile mature cu trasee atât de diferite, dar cu legături pe viață și pe moarte, imposibil de dislocat? Deocamdată, nu cunoaștem decât chipul Elenei și al Lilei în copilărie, așa cum le-am văzut în primele două episoade, Păpușile și, respectiv, Banii, ale primului volum.

Sunt uimitoarele fetițe Elisa del Genio (Elena-Lenu) și Ludovica Nasti (Lila), alese din 8000 de candidate aduse la casting. Prima - timidă, dar curioasă, a doua- enigmatică și imprevizibilă au, și una, și alta, fragilitatea unor copile din anii 50, de la periferia napolitană, unde vor trăi aventurile și dramele unui cartier sărac, dragostea pentru cărți. "Când le-am văzut, am știut că ele vor fi eroinele mele - spunea Saverio Costanzo. Am avut în mâini o poveste profundă, puternică, de o mare frumusețe, cultă și populară totodată.

Cu acest material extraordinar am plecat la drum, cu toate datele reale: cum arăta Napoli în acei ani. Am construit un cartier întreg, cu casele sale, ceea ce ne-a dat posibilitatea să controlăm totul și să ne dedicăm în exclusivitate exprimării cinematografice. Elena Ferrante s-a implicat și, ea, dar în stilul ei, fără să se lase, desigur, văzută, comunicând doar printr-un nesfârșit șir de e-mailuri care, contrar a ceea ce s-ar putea crede, nu veneau în apărarea cărții sale. Sugestiile ei ne-au încurajat, ne-au dat de înțeles că avea încredere în noi, în alegerile noastre care indicau în mod cert o matrice neorealistă.

Aceleași interprete din ecranizarea după Elena Ferrante, pe covorul roșu, alături de regizorul Saverio Costanzo

Chiar dacă am adus-o pe lume mai degrabă în stilul lui Fellini, care s-a opus neorealismului construindu-și universul său interior, din papier-maché. Sper ca din întâlnirea acestor tendințe să ia naștere o lume coerentă". Deocamdată, pariul a fost câștigat. Toate cronicile sunt entuziaste, chiar și cea din Variety, publicație care nu se dă în vânt după seriale. Și pentru criticii americani, cele două interprete din anii copilăriei întrec orice imaginație. În ceea ce privește următoarele episoade, nu cunoaștem decât numele și chipul eroinelor din anii adolescenței, așa cum ne-au fost prezentate într-un preview și, în carne și oase, la conferința de presă. Margherita Mazzucco și Gaia Girace sunt superbe - este tot ceea ce se poate spune, acum, cu speranța că următoarele episoade se vor integra în ceea ce se anunță a fi o operă de autor "despre cele patru anotimpuri ale vieții : vara coplăriei, primăvara adolescenței, toamna primelor dezamăgiri și iarna bilanțurilor".

Ce coincidență! Într-un festival în care mulți dinre noi ne-am amintit de cele patru volume ale Elenei Ferrante ținute în mâini, Olivier Assayas vine să ne amintească o realitate care nu ne face plăcere tuturor, dar pe care nu avem cum să o evităm : cartea, așa cum o știm noi, mai puțin cei crescuți cu noile coduri digitale, se dematerializează.

Unul dintre cineaștii francezi hipertintelectualizați spune asta în Doubles vies, în substanță un lung și scăpărător eseu dramatizat despre fatalitatea acceptării literaturii digitalizate, despre cartea fără corp. Un editor parizian, cu succese notabile în domeniul său, se adaptează cu dificultate noii epoci. Constrângerile aduc cu sine schimbarea percepției asupra cărții, o neliniște a noului pe care, desigur, noile generații nu o cunosc.

Nici prozatorul obișnuit să-și vadă cărțile aranjate într-o bibliotecă, după strădania implicată în scrisul profesionist, nu poate îmbrățișa îndeletnicirea bloggeristă, cu tot ceea ce presupune ea: narcisism, autoadmirație pentru orice rând aruncat pe tastatură, vulgarizarea scrisului. Assayas, cineast eclectic, inegal de-a lungul carierei sale de fost critic trecut în tabăra regiei, surprinde de data asta prin coerența menținută printre meandrele disputelor de intelectuali tipic parizieni. Mutatis mutandi - corespondentul european al intelectualului newyorkez din filmele lui Woody Allen. Nu lipsește nici insertul comic.

Autorul vrea să ne convingă cum că, în era digitală, am iubi altfel. Da de unde! În filmul său, în cunoscutul stil al comediilor franceze de familie dintotdeauna, fiecare se culcă cu nevasta celui bun prieten.

Vezi si: EXCLUSIV Veneția 75. O adiere românească



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26