EXCLUSIV  USR-PLUS, referendum justiție. Sergiu Andon: De ce este riscant

Andon
Andon

Avocatul Sergiu Andon a analizat, pentru Dc News, propunerea USR-PLUS pentru președintele Iohannis de a organiza a un referendum prin care cetățenii să se pronunțe dacă sunt de acord ca persoanele condamnate definitiv să nu mai aibă dreptul să fie alese pe funcții de demnitate publică în perioada de încercare după ce au fost condamnate definitiv pentru o faptă penală. 

"Inițiativa pare, de la distanță, doar un exercițiu retoric. Nu înțeleg ce vizează acest referendum în afara retoricii în jurul evenimentului și demonstrarea a ceea ce este previzibil și anume că populația ar răspunde Da. Un fel de succes de imagine. Din punct de vedere juridic, problema este mult mai complexă. În primul rând, ar trebui vizată modificarea articolului 37 din Constituție care reglementând dreptul de a fi ales nu stabilește această limită. S-ar mai putea discuta articolul 53 din Constituție care prevede că exercițiul unor drepturi poate fi restrâns prin lege dacă se impune, printre altele, pentru ordinea și morala publică. Eu cred că modificarea articolului 37 este riscantă, în sensul în care orice soluție automată, general aplicabilă, este riscantă. Soluția actuală, care presupune prerogativa judecătorului, ca de la caz la caz, pentru anumite fapte, în funcție de situațiile concrete, să restrângă pentru o perioadă dreptul de a alege și de a fi ales, mi se pare mult mai suplă și mai dreptă", a declarat cunoscutul avocat pentru DC News. 

Cazul Ilașcu, excepția care merită să fie luată în considerație 

"Aș încheia dând un exemplu celebru, indiferent de simpatiile politice ale cuiva. În Parlamentul României a existat un ales ilustru numit Ilie Ilașcu, considerat de majoritatea cetățenilor români și moldoveni un erou. Dar el era condamnat în Transnistria. O asemenea modificare automată, globală și nu de la caz la caz, ar conduce la situația în care un parlamentar care suferă undeva o condamnare nedreaptă, menținută, dar care în societatea noastră poate fi considerată o faptă de eroism, de luptă pentru democrație, ar fi exclus în mod automat din posibilitatea de a fi ales. Sistemul actual, cu larghețea articolului 37, combinată cu posibilitea judecătorului, stabilită de legea penală și de articolul 53 din Constituție, de a limita pentru o perioadă dreptul de a fi ales, sunt suficiente, iar demersul ca atare de a organiza un referendum, prin imprecizia sa juridică și prin previzibilitatea răspunsului afirmativ, nu este decât un exercițiu de a demonstra că un anume partid sau președintele au o susținere majoritară a populației. Această susținere nu va putea fi măsurată decât prin votul la alegeri", a concluzionat Andon.  

VEZI ȘI:

Kovesi, pe lista scurtă la Parchetul European. Sergiu Andon: Trei variante: Dacă este așa... e jalnic

Referendum Franța. Macron a făcut anunțul



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel