Un elev de 10 ani din Brăila şi-a terorizat colegii. Părinţii, protest în faţa şcolii: Am ajuns să scoatem certificate medico-legale la clasa a IV-a

Foto Jurnal Brăila
Foto Jurnal Brăila

Zeci de părinţi s-au adunat marţi în faţa Şcolii Sf. Andrei din Brăila pentru a protesta faţă de lipsa de măsuri privind agresiunile la care sunt supuşi copiii lor de către un băiat de 10 ani, elev al şcolii. 

Luni, 7 februarie 2022, mai mulți părinți au semnat o scrisoare prin care aduceau la cunoștința conducerii școlii faptul că nu își vor mai trimite copiii la cursuri din cauza faptului că sunt bătuți de un alt elev. Săptămâna trecută, doi dintre părinții ai căror copii au fost agresați au obținut certificate medico-legale cu care au mers la Inspectoratul Școlar Județean.

”Cel puțin 17 copii nu se vor mai duce la școală. Am ajuns la această concluzie deoarece copiii noștri sunt bătuți și agresați atât fizic cât și verbal de cel puțin trei ani de zile. Copiii noștri nu își pot desfășura orele cum ar trebui. Sunt bătuți, agresați, dacă am ajuns la clasa a IV-a să scoatem certificate medico-legale pentru copiii noștri, de la a V-a în colo ce facem? Nu se mai duc la școală pentru că le este frică, în primul rând, și s-au săturat efectiv.

Învățătoarea este una singură la 28 de elevi, nu are cum să facă față. Doamna director nu ne-a oferit niciun sprijin. Pentru că noi ne-am dus din clasa a III-a sistematic la dânsa să ne ajute. Am rugat pe toate căile, am făcut și referate, nu am primit niciun suport.

Săptămâna trecută am mers la Inspectorat și am stat de vorbă cu domnul Canciu (n.r. inspectorul şcolar general)  iar dânsul habar nu avea de gravitatea situației. În momentul de față, astăzi, am refuzat și prezența fizică, și prezența online.

Am văzut ieri, pe înregistrare, când ne-a arătat doamna director, nu am cuvinte să vă spun. Eu personal mi -am privit într-un ecran copilul, cum primește pumni în burtă, și pumni în umeri, și strâns cu unghiile. Apoi am mers și am scos certificat medico-legal ”, a declarat unul dintre părinții copiilor agresați.

"I-a dat cu pumnul, i-a spart un dinte"

Alți părinți acuză conflicte mai vechi. Copiii lor au fost mușcați, strânși de gât, bruscați și loviți, în repetate rânduri. Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că directorul a încercat să mușamalizeze cazul, drept dovadă că timp de trei ani Inspectoratul Școlar nu a știut de această situație.

”I-a dat cu pumnul în dinți, i-a spart un dinte. I-a făcut vânătăi pe mâini, pe picioare. Mi-a spus că îi este frică să mai meargă la școală din cauza acestui copil. Noi nu mai suntem în stare să mai ținem acest copil, în această școală”, a declarat un alt părinte, prezent astăzi la Școala ”Sf. Andrei”.

Cel puțin ciudat este faptul că timp de trei ani, Inspectoratul Școlar nu a știut de această situație.

Mai mult, părinții au semnalat faptul că au primit amenințări din partea părinților elevului violent, atât în privat, cât și în grupul de WhatsApp al clasei.

VEZI MESAJELE PE JURNALBR.RO.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel