Fiul omului de afaceri Ion Ţiriac, Ion Alexandru Ţiriac, şi-a retras cererea de chemare în judecată a statului român pentru reţinerea sa, timp de nouă ore, în anul 2009. Acesta consideră că acţiunea este utilă pentru liniştea sa şi a apropiaţilor săi, întrucât menţinerea subiectului în instanţă ar crea o nouă traumă atât lui, cât şi familiei.
Autor: Roberta Cautiş
Ion Alexandru Ţiriac a decis să renunţe la acuzaţia impotriva Statului Român pentru a preveni speculaţiile şi situaţiile tensionate ce îi pot afecta nu numai viaţa profesională ci şi cea personală, pe fondul unei lupte cu un sistem "greoi, obtuz şi tergiversant".
"După cinci ani de tratament inadecvat, gratuit şi nelegal aplicat împotriva mea de către sistemul juridic românesc, astăzi consider că perpetuarea în instanţă a subiectului prejudicierii mele, pe fondul unei birocraţii exagerate, mi-ar crea, mie şi familiei mele, o nouă traumă . Acestea fiind spuse, consider mai util pentru liniştea mea şi a celor apropiaţi să retrag cererea de chemare în judecată a Statului Român", afirmă Ion Alexandru, citat de Mediafax.
El se declară mulţumit că, prin acţiunea sa, a reuşit să atragă atenţia opiniei publice asupra "neajunsurilor Ministerului Public din Romania".
"Este esenţial ca tratamentele nejustificate ce mi-au fost aplicate mie sau altor români (lucru certificat prin numărul semnificativ de dosare depuse de români la CEDO) să nu se transforme într-un precedent periculos, care nu aduce beneficii nici imaginii României, nici sistemului judiciar şi administrativ românesc", consideră fiul omului de afaceri Ion Ţiriac.
El îşi reafirmă însă interesul în a oferi sprijin, „cu resursele proprii, în rezolvarea unor cauze similare, aparţinând unor cetăţeni abuzaţi din punct de vedere procedural şi juridic şi ale căror drepturi constituţionale au fost încălcate“.
Ion Alexandru Ţiriac a anunţat, în 13 ianuarie 2011, că a dat în judecată statul român, solicitând despăgubiri de 1.253.558, 06 euro şi 126.648 lei pentru reţinerea sa timp de nouă ore în 2004 şi pentru îngrădirea dreptului la liberă circulaţie, aceste tratamente nejustificate fiindu-i aplicate pentru fapte care nu au existat.
Ţiriac preciza că vrea să tragă un semnal de alarmă privind "neajunsurile Ministerului Public din România" şi anunţa că, în cazul în care cererea sa va fi soluţionată favorabil, banii vor fi folosiţi în scop umanitar, urmând să înfiinţeze o fundaţie care să susţină cauzele persoanelor cărora le-au fost încălcate drepturile constituţionale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News