Soluţie-minune împotriva obezităţii şi a diabetului

ritm-circadian
ritm-circadian

Un nou studiu sugerează că medicamentele care modifică „ceasul biologic” din creier ar putea fi o soluţie împotriva obezităţii, a diabetului şi a nivelului ridicat de colesterol.

Autor: Romulus Bălăşoiu

Cercetătorii au folosit două molecule sintetice pentru a modifica activitatea genelor care controlează funcţiile „ceasului biologic”, care reglementează la rândul său funcţiile corpului.

Majoritatea fiinţelor vii, printre care şi oamenii, prezintă un ritm circadian ce reglează funcţiile corpului în funcţie de perioada zilei.

Atunci când moleculele sintetice au fost administrate unor şoareci de laborator obezi, s-a observat o scădere a nivelului de colesterol şi de grăsime din corp. De asemenea, şoarecii au devenit mai puţin predispuşi la hiperglicemie, afecţiune premergătoare diabetului.

După administrarea acestor medicamente, şoarecii obezi au scăzut în greutate, deşi beneficiau de o dietă bogată în grăsimi şi zahăr. Nivelul de colesterol din sânge a scăzut cu 47%, iar nivelul trigliceridelor a înregistrat o scădere de 12%.

Câteva gene din ficat responsabile cu metabolismul au fost la rândul lor afectate, rezultatul fiind că şoarecii erau mult mai eficienţi în a consuma energia, deşi nu efectuau mai multă activitate. Din contră, şoarecii au efectuat cu 15% mai puţine mişcări, informează Descoperă.ro.

Cercetătorii au concluzionat în studiul publicat în jurnalul Nature că „medicamentele cu efect agonist cresc consumul de energie şi scad nivelul de grăsime, de trigliceride şi de colesterol din corp, ceea ce sugerează că aceşti compuşi reprezintă un tratament promiţător pentru afecţiunile metabolice”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel