Sociologul Alin Teodorescu a spus, în ediția de joi a emisiunii "Jocuri de Putere", de la Realitatea Tv, că premierul Victor Ponta era deja înfrânt când s-a rupt Uniunea Social Liberală și a devenit prezidențiabil. El crede că Ponta trebuia să continue USL, cu sau fără Crin Antonescu, și să susțină un candidat la Președinție din partea liberalilor.
"Între turul unu și turul doi, oricine era în fața lui Victor Ponta câstiga. Victor Ponta a pierdut cursa prezidențială în momentul în care a decis să spargă USL și să îl elimine pe Crin Antonescu, intrând dânsul în cursă. Atunci a pierdut cursa, pentru că PSD nu poate să impuna un candidat, la președinție, dacă nu are minim două baze din cele trei existente în România: PSD, în jur de patru milioane, apoi este baza de centru, liberalii, care a crescut foarte mult în ultimimii 15 ani, a ajuns la aproape trei milioane și apoi este o bază compusă din patru-cinci milioane de persoane, tineri, outsideri, care resping liberalismul românes și social-democrația românească.
Această bază, în 2000, s-a dus către Corneliu Vadim Tudor, în 2004, a fost ocupată de Traian Băsescu și Traian Băsescu a ajuns președintele României, în turul doi, în fața lui Adrian Năstase, datorită voturilor PRM. Ciudat e că nu i-a luat la guvernare. Victor Ponta a intrat înfrânt în cursă, nu înțeleg de ce a intrat. În mod normal, trebuia să continue USL, cu sau fără Crin Antonescu, să aibă un președinte din partea liberalilor și să continue cu acea formațiune care se dovedise de succes. Puteau să facă orice. Când s-a rupt USL și s-a înscris în cursa prezidențială, Victor Ponta era deja înfrânt", a declarat Alin Teodorescu.
Înscrierea lui Ponta în cursa prezidențială, o greșeală
În acest sens, sociologul a explicat că atât "umilirea enormă a diasporei", "fițuica" distribuită, de către PSD, pensionarilor, prin care erau informați că Klaus Iohannis le-a tăiat pensiile, cât și prima dezbatere televizată, între cei doi candidați, au fost cele trei lucruri, între turul unu și turul doi, care au înclinat decisiv balanla în favoarea președintelui ales, Klaus Iohannis.
"În mai, noi știam că raportul în primul tur va fi 41-29, între Victor Ponta și oponentul său, noi ne-am așteptat ca domnul Antonescu să rămână președinte de partid, dar să îl aibă candidat pe Klaus Iohannis, iar în turul doi să fie raportul 49-51, Ponta contra candidatul său. Între turul unu și turul doi s-au întâmplat cele trei lucruri: umilirea enormă a diasporei, care a avut un efect și asupra electoratului din România, datorită mass-media și comunicării prin internet. Al doilea lucru, campania extrem de urâtă, care a enervat pe foarte multă lume și care a creat mari necazuri cercetătorilor, pentru că a indus spitala tăcerii: campania prin care pensionarii au primit, odată cu pensia, o fițuică în care se sugera că domnul Klaus Iohannis a tăiat pensiile.
Această fițuică a enervat extraordinar de multă lume în toată țara, a fost o prostie fără seamăn a campaniei. Al treilea lucru a fost prima și cred că și a doua dezbatere față în față: un băiețas crud și necopt în fața cu un om serios. Acea întâlnire, prima, pe care s-au făcut anumite măsurători, și oamenii au spus că, în dialog, cel care a bătut a fost Victor Ponta, când îi întrebai dar cu cine vor vota, 70 la sută spuneau Klaus Iohannis și s-a întâmplat ca al treilea bazin, care sprijină un outsider, care resping liberalismul, resping social-democrația românească și în general resping politica, a ieșit la vot și l-a făcut învingător pe Klaus Iohannis. Era previzibil din momentul în care s-a spart USL și Victor Ponta și-a anunțat candidatura. A fost o mare eroare a lui Victor Ponta că a intrat în această cursă. În mod normal, trebuia să fie prim-ministru două mandate, cu un președinte liberal, după care se mai gândea ce are de făcut", a adăugat șeful Institutului de Marketing și Sondaje, IMAS, Alin Teodorescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu