Rapid Bucureşti mută în continuare pe piaţa transferurilor. Alex Măţan, prezentat oficial. Urmează Jefte şi Yuri?

Facebook FC Rapid 1923
Facebook FC Rapid 1923

Alexandru Măţan este noul jucător al celor de la Rapid Bucureşti. 

Giuleştenii l-au împrumutat până la finalul acestui an, cu opţiune de transfer definitiv. 

"Sunt foarte bucuros să ajung la Rapid, este o oportunitate foarte importantă pentru mine. Rapid este una dintre cele mai iubite echipe din România, dacă nu cea mai iubită, și abia aștept să joc și să cunosc acești fani minunați.

Nu am avut o situație foarte bună de când a început campionatul, dar am vorbit cu Mister, m-a convins și cui nu i-ar plăcea să fie antrenat de Adi Mutu?

Am fost sâmbătă pe Giulești și mi s-a făcut pielea de găină, au niște cântece... Fanii nu se repetă timp de 90 de minute, n-am mai întâlnit așa ceva. Sper să ne susțină pe tot parcursul sezonului și să îi facem fericiți", a declarat Alex Măţan pentru fcrapid.ro.

În vârstă de 22 de ani, Alex s-a format la Academia Hagi, acolo unde a evoluat până în vara anului trecut, când a fost vândut în Statele Unite ale Americii.

Mijlocașul are în palmares un titlu de campion, cu Viitorul Constanța, o Cupă a României, tot cu constănțenii, dar și o Supercupă a României.

Jefte Betancor şi Yuri, următoarele transferuri? 

Conform surselor Playsport, echipa finanţată de Dan Şucu şi Victor Angelescu a bătut palma cu cei doi jucători de la CFR Cluj. Pentru Betancor, Rapid va plăti 200.000 euro, urmând ca transferul să se facă de îndată ce Manuel Pucciareli va semna cu CFR. 

Şi pentru Yuri vor fi achitaţi tot 200.000 euro, urmând să fie stabilite ultimele detalii privind salariul jucătorului în Giuleşti. 

FC Rapid lansează propria marcă de bere, Nemţeana Giuleşteana

Clubul de fotbal Rapid Bucureşti va lansa în perioada următoare propria marcă de bere, Nemţeana Giuleşteana, care va fi comercializată într-un lanţ de supermarketuri, a declarat, joi, acţionarul Dan Şucu.

"În curând vom avea berea noastră, a rapidiştilor. E o bere nefiltrată, artizanală, în ediţie specială, care se va numi Nemţeana Giuleşteana. Orice rapidist va putea face astfel un cadou personalizat prietenilor", a afirmat Şucu.

Berea va avea pe eticheta alb-vişinie emblema clubului FC Rapid.

Oficialul FC Rapid a precizat că berea va fi comercializată într-un lanţ de supermarketuri, cu care a încheiat deja contract de distribuţie, scrie Agerpres.

Dan Şucu - Rapid plăteşte 400.000 de euro taxe, ce se întâmplă cu ei, ajung la Sepsi?

Acţionarul FC Rapid Dan Şucu s-a arătat împotriva unei decizii a Consiliului Municipal Sf. Gheorghe prin care o parte din bugetul local va ajunge sub formă de subvenţie la echipa de fotbal Spesi OSK, oficialul giuleştean afirmând că în acest fel din fonduri de la bugetul de stat vor fi plătite salariile fotbaliştilor covăsneni.

"Sunt echipe din oraşe mai mari care cu siguranţă se pot descurca din bugetul local, dar aici cu siguranţă nu se pot descurca. Domnul Dioszegi împarte cu toată lumea cheltuielile şi îşi păstrează pentru dânsul numai profitul. Tipul acesta de om de afaceri l-am întâlnit de câteva ori şi nu vreau să am de a face cu aşa ceva. Nu există o dorinţă a noastră de a scoate în evidenţă investiţiile maghiare, există însă subvenţii care se dau către anumite echipe cu care nu suntem de acord. Există o echipă care se numeşte Sepsi şi care este subvenţionată din toate părţile. Nimic de acolo nu este sănătos din punct de vedere economic. Totul este doar subvenţie. Sigur că este un mod pentru Viktor Orban de a câştiga voturi în Transilvania, asta e clar. Faptul că acest lucru se realizează cu banii contribuabililor din Ungaria e treaba dânsului, dar dacă se face şi cu banii mei, asta nu mai este treaba dânsului. Noi la Rapid numai impozitul pe salarii ne costă în jur de 400 de mii de euro pe an, de la 1 ianuarie a fost promovată o mărire de impozite şi ne cresc impozitele cu 120.000 de euro la aceleaşi salarii. Ce se întâmplă cu banii noştri, ajung la Sepsi?", a afirmat Şucu, joi, într-o conferinţă de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel