PSD îl somează pe Cioloș. Patru miniștri, pe făraș

Mâna dreaptă a liderului PSD, Liviu Dragnea, a difuzat un comunicat în termen foarte duri pentru Dacian Cioloș. Premierul este somat de Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD, să dezvăluie conținutul discuțiilor cu miniștri de sâmbătă, de la Vila Lac.Ștefănescu îi cere lui Cioloș să demită patru miniștri, sau să-și ceară scuze în numele lor pentru declarațiile făcute de aceștia.

”Deși au trecut două zile de la ședința pe care premierul Dacian Cioloș a avut-o cu miniștrii la Vila Lac, încă nu a apărut nicio informare oficială din partea Guvernului despre temele care s-au discutat. Ce am înțeles până acum, pe surse, ca toți românii, este faptul că s-a decis schimbarea strategiei de comunicare a Guvernului cu societatea civlă. În acest caz, mă așteptam totuși ca, sâmbătă sau cel târziu duminică, dl. Cioloș să ne comunice ce se va întâmpla cu miniștrii care, prin declarații și atitudine au ofensat românii. Și mă refer aici la:
- secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Gabriel Biriș, care s-a gândit să impună taxe inclusiv pentru românii care nu au un loc de muncă, numindu-i "fantome care trebuie scoase la lumină", în timp ce el deține firme off-shore înregistrate în Cipru;
- ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, care declara cu nonșalanță că românii primesc servicii medicale mai bune decât merită, iar dacă doresc ca aceste servicii să fie asemănătoare cu cele din străinătate să muncească mai mult;
- ministrul Justiției, Raluca Prună care, în logica vechilor practici comuniste, consideră că "este discriminatoriu să răsplătești munca intelectuală mai mult decât cea fizică";
- ministrul Finanțelor, Anca Paliu Dragu, care îi îndemna pe români să muncească și pe doi lei, așa cum fac alte popoare, dând exemplul Indiei și Braziliei.
Văzând atitudinea membrilor Guvernului de tehnocrați, concluzia este aceea că a insulta românii, a ajuns o stare de fapt pentru acest Executiv, politica lor fiind aceea de a călca efectiv în picioare demnitatea cetățenilor acestei țări fără a răspunde în vreun fel pentru comportamentul lor.
Prin urmare, aștept din partea prim-ministrului Dacian Cioloș, să ne anunțe care a fost totuși rolul discuțiilor de sâmbătă de la Vila Lac. Are în plan să sancționeze în vreun fel acști minștrii, îi va demite sau își va asuma răspunderea, cerându-și scuze în numele lor?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel