Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a afirmat joi că nu ştie ce prevede acordul la care au ajuns miercuri preşedintele Statelor Unite Donald Trump şi secretarul general al NATO Mark Rutte despre țara sa, componentă a regatului Danemarcei.
Declarațiile au fost făcute într-o conferinţă de presă în capitala Nuuk, transmite AFP. "Nimeni altcineva în afară de Groenlanda şi Danemarca nu are dreptul să încheie acorduri privind insula şi Regatul Danemarcii", a Jens-Frederik Nielsen, menționând că suveranitatea şi integritatea teritorială a insulei sunt "linia noastră roşie".
Donald Trump şi Mark Rutte au ajuns miercuri, după discuţii la Davos, la un "cadru de acord" cu privire la Groenlanda, a dezvăluit chiar preşedintele.
Nu se cunosc deocamdată prea multe detalii privind compromisul respectiv, dar liderul de la Casa Albă a dat asigurări presei că Statele Unite ale Americii au obţinut "tot ce voiau", "pentru totdeauna".
Se pare, conform unei surse a AFP apropiate de dialogul Trump-Rutte, că Statele Unite şi Danemarca vor renegocia acordul bilateral de apărare încheiat în anul 1951. Potrivit aceleiaşi surse, nu s-a discutat despre trecerea bazelor militare americane din Groenlanda sub suveranitatea Washingtonului.
Nielsen a spus că Groenlanda doreşte să continue "un dialog paşnic" despre viitorul său, dar cu respectarea "dreptului la autodeterminare".
Miercuri, la Davos, Donald Trump a declarat explicit pentru prima dată că exclude recurgerea la forţă pentru impunerea pretenţiilor Statelor Unite privind Groenlanda, notează Agerpres.
Vezi și - SUA şi Danemarca vor renegocia acordul lor de apărare privind Groenlanda semnat în 1951
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News