Experți desemnați de BEI și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei vor furniza analize și recomandări referitoare la modul în care se poate realiza și finanța operațiunea de salvare, prin fonduri europene sau împrumuturi bancare.
Așteptăm ca statul român să iasă din izolare
Până la sfârşitul anului Roşia Montană va avea un plan de salvare prin protejarea patrimoniului şi dezvoltarea economică şi socială a comunităţii, au anunțat, într-o conferinţă de presă comună Fundația Pro Patrimonio, Asociaţia ARA – Arhitectură. Restaurare. Arheologie, Asociaţia Alburnus Maior, Parohia Unitariană Roşia Montană, Ordinul Arhitecţilor din România şi ICOMOS România. Va urma o misiune comună a celor trei organizaţii iniţiatoare ale programului „7 Most Endangered” – Europa Nostra, Banca Europeană de Investiţii şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și va fi propus un plan de salvare iniţial, cu acţiuni şi termene concrete, prezentat public în data de 5 decembrie 2013 la Parlamentul European.
Comunitatea locală susține că ”salvarea” nu e necesară
Reprezentanții comunității locale susțin, însă, că lucrările de restaurare au început, prin finanțare privată, existând deja un parteneriat cu compania minieră Roșia Montană Gold Corporation. Lucrări de conservare a unor galerii de mină, istorice, dar și de restaurare a caselor din localitate sunt incluse în contract și vor fi plătite de RMGC. Este posibil ca raportul alcătuit de experții BEI să constate că nu era necesară includerea zonei între cele care necesită ”salvare”. Împrumuturile pe care le-ar oferi BEI urmează a fi achitate de comunitatea locală sau de guvern, în vreme ce restaurarea efectuată de RMGC nu implică finanțare publică, fiind integral privată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu