Peste 11.000 de cartuşe, ridicate de poliţişti după două percheziţii domiciliare

Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Intervenţie a poliţiei într-un dosar de deţinere de muniţie letală fără drept.

La data de 15 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Cluj au efectuat 2 percheziţii domiciliare, în Turda, la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 55 de ani, bănuit că ar deţine muniţie letală fără drept.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite peste 11.000 de cartuşe, de diferite tipuri şi calibre, întreaga muniţie letală fiind ridicată, în vederea continuării cercetărilor. În continuare, sunt desfăşurate activităţi specifice, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

Activităţile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Cluj şi al poliţiştilor din cadrul Compartimentul Criminalistic Turda, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Argeş: Percheziţii la firme şi persoane bănuite de operaţiuni ilicite cu alcool

 Un număr de 22 de puncte de lucru ale unor societăţi comerciale şi locuinţele unor persoane bănuite de operaţiuni ilicite cu alcool etilic au fost percheziţionate, joi, de poliţişti de combatere a criminalităţii economice din Argeş, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

În urma percheziţiilor, desfăşurate sub coordonarea sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, împreună cu inspectori vamali din cadrul Direcţiei Generale Vamale, au fost descoperite mai multe recipiente ce conţin cantităţi "semnificative" de substanţe lichide alcoolice.

Potrivit IPJ Argeş, după cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că începând cu luna august anul acesta, mai multe persoane fizice ar fi desfăşurat în judeţul Argeş activităţi de achiziţionare, transport, deţinere, prelucrare şi vânzare alcool etilic şi produse intermediare cu încălcarea prevederilor legale privind autorizarea şi plata unor taxe către bugetul de stat.

În cauză se efectuează cercetări privind infracţiunile de "producere de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă", respectiv "achiziţionare de alcool etilic şi de distilate în vrac de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau expeditorii înregistraţi de astfel de produse", precum şi "deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării".

La percheziţii au participat poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii economice, specialişti criminalişti din cadrul Serviciului Criminalistic Argeş, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, precum şi jandarmi din Argeş, transmite Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel