Dragoș Pătraru este de altă părere. Într-o postare pe blogul său, realizatorul emisiunii "Starea Nației", de la TVR 1, propune o altă abordare a subiectului audienței televiziunilor de duminică în ziua în care Marioara Zăvoranu a fost înmormântată.
Iată ce scrie Dragoș Pătraru pe blogul personal:
Cu titlul "Televiziunile nu au nico șansă în fața Oanei Zăvoranu", colegul Cătălin Striblea publică pe blogul personal, un material în care îi dojenește pe telespectatori, reproșându-le că ei ar fi de vină pentru ceea ce livrează cele mai multe dintre televiziunile din România.
Abordarea lui Cătălin – deși el susține o chestiune care teoretic sună ok, nu îți place, nu mănânci – e deplasată, în opinia mea, pentru că în relația asta, televiziune – consumator, nu consumatorul e de vină pentru calitatea produsului livrat. E ca și cum ai spune că e ok ca-n hipermarket să existe iaurt expirat de o săptămână, carne cu salmonella și haine purtate, care se vând ca fiind noi. Asta e, ce, te-a pus cineva să cumperi? Nu e așa, există instituții, există Protecția Consumatorului, există legi care-l obligă pe hipermarket să respecte niște standarde de calitate.
Așadar, nici în cazul programelor televizate, nu telespectatorul este cel care poate fi arătat cu degetul. O putem face, desigur, dar e total neproductiv. Pentru că nu telespectatorul educă televiziunea, ceea ce le solicită bine intenționat Cătălin românilor, rugându-i practic să-i sară lui în ajutor, ci invers. Televiziunea, ca să poată să emită, este obligată (nu-ți dă nimeni autorizație pentru transmiterea de înmormântări, teoretic; practic, cu un CNA atât de politizat, e posibil orice) să-și asume toate funcțiile pe care mass-media le are. Printre ele, cele mai importante, informarea, educarea și distrarea publicului. În momentul în care ai abandonat total ce-a de-a doua funcție, ceea ce se întâmplă, din păcate, în cazul celor mai multe dintre televiziunile de la noi, nu mai poți spune despre tine că faci presă. Nu mai faci parte din această categorie. Deci, ar trebui să-ți fie retrasă licența.
VEZI ȘI: Psihologii Hanibal Dumitrașcu și Ilie Marinescu, despre imaginile de la Cimitirul Eternitatea
Da, trăim în televiziune într-o epocă a infotainmentului – un termen apărut la sfârșitul anilor 80 în Statele Unite, care definește, potrivit Oxford English Dictionary, un material filmat, produs pentru a informa și a distra în același timp – , în care se pune accent pe distrarea publicului. În care stilul prezentării știrii este mai important decât substanța ei, în care modul de prezentare devine mai important decât conținutul. Dar ce facem, abandonăm orice responsabilitate pe care o avem, doar pentru că publicul trebuie distrat? Sau pentru că cere să fie distrat? Și-apoi acuzăm publicul de calitatea programelor televizate?
Știți explicația conducerilor televiziunilor comerciale, când sunt acuzate de tabloidizarea extremă a conținutului: vai, dar noi oferim ceea ce vor oamenii! Nu vedeți că oamenii se uită? Chiar televiziunea publică a epatat de curând cu un interviu cu Florin Salam, motivând că lumea consumă Salam. Deci, spun editorii, dacă oamenii se uită la vomele noastre de produse televizate, înseamnă că asta vor!
Nimic mai greșit. A transmite la tv o înmormântare cu scandal cum a fost cea de săptămâna trecută e ca și cum, aflându-te pe stradă, cineva ar lua o găleată plină cu lături și ar arunca-o în altcineva. Audiența e asigurată. Se întoarce toată lumea. Șocul e maxim. Va fi șocat cel în care a fost aruncată găleata cu lături, dar vor fi aproape la fel de șocați toți cei care asistă la scenă. Așadar, șocul produce audiență imediat și garantat! Înseamnă că asta vor oamenii? Să vadă cum un cetățean varsă o găleată cu lături în capul altui cetățean? Și, referindu-mă din nou la textul lui Cătălin Striblea, poți trece mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? N-ai cum, ești șocat de ce-ai văzut, îți trebuie momente bune să-ți revii. Apoi, aștepți să vezi dacă e vreo urmare. Răspunde victima, sare cineva pentru ea, are povestea o continuare? E chiar aiurea să pleci. Ce povestești acasă? Azi am văzut un cetățean care i-a pus în cap altui cetățean o găleată plină cu rahat. Așa, și ce s-a întâmplat, vei fi sigur întrebat de auditoriul a cărui atenție ai captat-o cu siguranță. Și nimic, nu știu, că am plecat.
Societatea românească a delegat atribuțiile privind supravegherea conținutului televizat unei instituții. Se numește CNA. Ei i-am spus: uite, ai tu grijă de audiovizualul românesc. În baza unor legi, a unor regulamente, a unor norme de aplicare. Dacă această instituție nu își face treaba, pentru că nu știe, pentru că nu poate, pentru că nu i se dă voie, atunci aici trebuie umblat.
Într-un demers aiuritor, un membru CNA propunea finanțarea televiziunilor cu probleme financiare, din banii cabliștilor. E o temă, dar e formulată greșit. Dacă CNA și-ar face treaba, poate că piața ar putea susține televiziunile care într-adevăr funcționează pentru public și în interesul lui, nu pentru interesul politic al patronului. Asta e o altă temă care merită o dezbatere mult mai serioasă.
Întreaga postare poate fi citită AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
