Ministrul pakistanez al apărării avertizează că lipsa unui acord la negocierile de la Istanbul cu Afganistanul ar putea degenera într-un "război deschis", deși ambele părți respectă momentan armistițiul.
Ministrul pakistanez al apărării, Khawaja Muhammad Asif, a afirmat sâmbătă că este convins de dorința Afganistanului pentru pace, dar a avertizat că lipsa unui acord la negocierile de la Istanbul ar putea degenera într-un "război deschis". Declarația vine la doar câteva zile după ce cele două țări au convenit asupra unui armistițiu în urma unor confruntări sângeroase la frontieră, informează Reuters.
Negocierile de la Istanbul, demarate sâmbătă și programate să continue până duminică, reprezintă cea mai recentă încercare a Pakistanului și Afganistanului de a preveni reapariția violențelor, după cele mai grave conflicte la frontieră de la revenirea talibanilor la putere în 2021.
Scopul discuțiilor este stabilirea unui mecanism care să asigure aplicarea pe termen lung a armistițiului de la Doha.
Khawaja Muhammad Asif a precizat că în ultimele zile nu au mai avut loc incidente și că ambele părți respectă în prezent armistițiul.
"Avem opțiunea, dacă nu se ajunge la un acord (la Istanbul), să avem un război deschis cu ei", a spus el, în declarații difuzate de televiziunile pakistaneze. "Dar am văzut că (afganii) vor pace", a adăugat oficialul.
Conflictul a izbucnit la începutul acestei luni, după ce Islamabadul a cerut talibanilor să împiedice atacurile militanților care, potrivit autorităților pakistaneze, operează din interiorul Afganistanului.
Ca răspuns, Pakistanul a efectuat atacuri aeriene în Afganistan, iar ambele părți au deschis focul, provocând zeci de victime și închiderea punctelor de trecere strategice, care rămân blocate.
Islamabadul acuză Kabulul că oferă adăpost militanților care vizează forțele pakistaneze. Talibanii resping acuzațiile, susținând că operațiunile militare ale Pakistanului reprezintă o încălcare a suveranității afgane, Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News