Obiceiul Regelui Charles de la micul dejun. Fostul majordom regal: Nu are sens

Foto: Facebook The Royal Family
Foto: Facebook The Royal Family

Obiceiul pentru micul dejun al Regelui Charles, este dezmințit de fostul majordom regal.

Un majordom regal care a lucrat pentru regele Charles al III-lea și pentru Regina Consoartă Camilla a dezmințit un zvon despre obiceiurile monarhului la micul dejun. Grant Harrold, care a lucrat pentru Prințul de Wales și Ducesa de Cornwall din 2004 până în 2011, a fost întrebat despre o afirmație făcută în cartea lui Jeremy Paxman din 2006.

Se știe că Regelui îi place să mănânce câte un ou la mesele sale, unii bucătari regali susținând că lui îi plac doar fierte într-un anumit fel.

Paxman a scris în cartea sa: "Deoarece personalul nu a fost niciodată foarte sigur dacă oul va avea exact o duritate potrivită, o serie de ouă a fost gătită și așezată într-un rând crescător, de la ouăle fierte mai moi și cele tari. Dacă Prințul simțea că oul de la numărul cinci este prea lichid, putea sp aleagă numărul șase sau șapte".

Afirmația a fost respinsă de Clarence House la acea vreme, un purtător de cuvânt spunând: "Dacă are ouă la micul dejun sau nu, nu este relevant. Se pretinde că un prieten a spus asta, dar povestea nu este adevărată".

Ce spune fostul majordom al lui Charles



În timpul unui eveniment Grant Harrold, fostul majordom al lui Charles, a reiterat că afirmația lui Paxman nu era adevărată din cauza pasiunii lui Charles pentru mediu și a antipatiei pentru orice risipă.

"Motivul pentru care nu cred asta este pentru că Charles urăște risipa, urăște absolut orice risipă, nu are sens", a spus el pentru The Independent.

Harrold a continuat: "Pur și simplu nu înțeleg, sunt unele lucruri despre care aud și despre care citesc, nu știu de unde vin. Știu că îi plac ouăle și alte lucruri, dar nu am fost niciodată martor la această cerere de ou fiert".

De asemenea, el a respins o afirmație făcută de fostul majordom al Prințesei Diana, Paul Burrell, cu privire la cerințele pe care Regele le are față de membrii personalului care îl pregătesc pentru ziua următoare.

Într-un documentar din 2015 intitulat "Serving The Royals: Inside The Firm", Burrell a susținut că Charles "i-ar fi pus pe valeții săi să stoarcă doar un inch de pastă de dinți pe periuța de dinți în fiecare dimineață".

Dar Harrold a spus că nu a asistat niciodată la o asemenea cerere din partea monarhului, care era Prinț de Wales la acea vreme.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel