Oana Roman, pe masa de operație. Ce se întâmplă cu vedeta: Sunt pregătită!

Foto: Instagram Oana Roman
Foto: Instagram Oana Roman

Oana Roman ajunge pe masa de operație.

Oana Roman a trecut în ultimii ani printr-o mare transformare, după ce a reușit să slăbească spectaculos, iar acum este mai decisă ca oricând să se opereze.

Mai exact, vedeta va suferi în luna noiembrie o operație de abdominoplastie, pentru a îndepărta surplusul de piele rămas încă de la nașterea fiicei sale, Isabela.

Oana a făcut deja toate investigațiile necesare intervenției chirurgicale și s-a programat la operația pe care o va face la un spital privat din Capitală.

Mai mult, vedeta a spus că a reușit să dea jos 20 de kilograme, prin fasting (post intermitent) și proceduri estetice.

"Eu în zona abdomenului am o plasă și o operație cu o tăietură foarte mare și urâtă. Nu am voie să fac nici proceduri în acea zonă, pentru că acolo organele trebuie să stea liniștite. Eu sunt tăiată de deasupra buricului până jos, de sus în jos. Tăietura va dispărea în urma operației pe care o voi suferi, pentru că bucata respectivă de piele se taie. Și buricul e tăiat. Trebuie făcută o operație estetică un pic. O voi face la privat. În luna noiembrie sunt programată la operație. Am făcut toate analizele și un CT. Sunt pregătită!

(...) Eu am continuat să slăbesc anul acesta, deși proceduri nu mai fac din martie. Am făcut doar fasting. 16 ore nu mănânc, opt ore mănânc. Beau ceai, că mă ajută să nu-mi fie foame. Am slăbit vreo 20 de kilograme. Acum intru în măsura 42-44. Am pornit de la XXXL, măsura 50. Acum îmi iau haine măsura L. Nu vreau să am mai puțin de 70 de kilograme. Nu vreau să-mi cadă fața!", a anunțat Oana Roman, la "Xtra Night Show".

Oana Roman, diagnostic dur din partea medicilor. Ce se întâmplă cu vedeta

Oana Roman a trecut în ultima perioadă printr-o adevărată serie de schimbări, iar acum, după ce părea să s-a liniștit după ce s-a împăcat cu Marius Elisei, vedeta și-a îngrijorat fanii, după ce a dezvăluit faptul că nu se simte prea bine în această perioadă.

Se pare că, în ultima perioadă, lucrurile nu au arătat prea bine pentru îndrăgita vedetă.

Pe contul său de socializare, fiica lui Petre Roman a dezvăluit faptul că se confruntă cu probleme de sănătate. 

Vedeta a decis să meargă să își facă un set de analize, pentru că se pare că nu și le-a mai făcut de mai bine de 8 luni de zile. La câteva zile de la anunț, Oana Roman a dat vestea despre diagnostic. 

"Am lipsă de fier, trebuie să iau niște suplimente cu fier. Am colesterolul un pic mărit. Mă mir, pentru că eu, nici când aveam 25 de kilograme mai mult decât am acum, nu am avut colesterolul mare niciodată.

În ceea ce privește tiroida am o mică problemă, pentru care trebuie să reiau tratamentul. Nu este nimic de îngrijorat. Eu am avut hipertiroidie, nu hipotiroidie, deci nu iau Euthyrox. M-ați întrebat ce tratament iau, dar vă sfătuiesc să mergeți la medic", a dezvăluit Oana Roman, pe Instagram. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel